Agricultorii pot depune deja cereri pentru obţinerea subvenţiilor pe anul curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 27 iunie, producătorii agricoli pot depune cereri pentru obţinerea subvenţiilor pentru anul 2017, transmite IPN. Nicolae Ciubuc, directorul Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură, a menţionat într-o conferinţă de presă că fondul de subvenţionare este în mărime de 900 de milioane de lei. După achitarea datoriilor de 335 de milioane de lei, suma reală pentru achitarea subvenţiilor în anul curent este de 565 de milioane.

„Datoriile pentru 2016 au fost achitate până la finele lui martie. Deci, cu începere de astăzi, ne concentrăm pe procesarea dosarelor şi pe achitarea subvenţiilor pe anul în curs”, a spus Nicolae Ciubuc.

Vor fi subvenţionate investiţiile în construcţia de sere, în dezvoltarea plantaţiilor multianuale, inclusiv cu defrişarea celor cu termen de valabilitate depăşit, în renovarea parcului de maşini.  De asemenea, vor fi subvenţionate investiţiile în sectorul zootehnic, dobânzile la creditele accesate de către producătorii agricoli, investiţiile post-recoltare şi procesarea producţiei agricole, cele  făcute în dezvoltarea agriculturii ecologice.

„Va fi oferit sprijin în promovarea producţiei locale pe pieţele de desfacere, vor fi compensate în proporţie de 50 la sută cheltuielile producătorilor agricoli care participă la expoziţii, târguri, campanii de promovare. O măsură nouă este susţinerea agroturismului prin compensarea investiţiilor pentru construcţia pensiunilor, cât şi  promovarea activităţilor meşteşugăreşti”, a  menţionat Nicolae Ciubuc.

Subvenţia maximă pentru un o producător va constitui 3 milioane de lei.

„Producătorii care au beneficiat în ultimii ani de subvenţii în sumă de 9 milioane de lei (15 producători) nu vor fi eligibili pentru a obţine subvenţii în anul curent. Aceasta pentru a evita situaţia despre care s-a vorbit în societate şi presă, că de subvenţii beneficiază unii şi aceiaşi producători”, a accentuat directorul AIPA.

Subvenţiile se acordă în baza Legii privind subvenţionarea în a agricultură. Regulamentul de aplicare a legii, elaborat pentru o perioadă de 5 ani, a fost publicat în ediţia din 23 iunie a Monitorului Oficial. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite