Acelaşi număr de secţii de votare peste hotare, însă unele adrese au fost schimbate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 15 noiembrie, peste hotare au fost reconfirmate 139 de secţii de votare. Potrivit autorităţilor, pentru a evita aglomeraţiile, secţiile de votare din mai multe oraşe europene şi-au schimbat adresele. Două secţii de votare vor activa conform unui program special, transmite IPN.

Este vorba despre secţia de vot din Strasbourg, care va fi deschisă între orele 07.00 şi 20.00, precum şi despre secţia din Baku, care va activa între orele 07.00 şi 18.00. Informaţiile au fost prezentate vineri, 13 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Aureliu Ciocoi, a menţionat necesitatea respectării de către cetăţenii moldoveni a rigorilor impuse de statul în care se află. Potrivit lui, lacunele constatate în turul întâi de scrutin, precum şi numărul mare – de peste 149 de mii de votanţi – au impus luarea mai multor măsuri. Pentru a fluidiza mersul votării, dar şi pentru respectarea normelor sanitare, în cazul unor secţii de votare, unde s-au înregistrat aglomerări, s-a decis să fie schimbată adresa. Este vorba despre secţiile de votare din Frankfurt, Munchen, Milano, Parma, Verona, Bologna, Londra, Tel Aviv. Noile adrese pot fi găsite pe paginile web ale ambasadelor şi a Ministerului Afacerilor Externe.

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a menţionat că pentru turul doi a fost majorat tirajul de buletine de vot, cu peste 115 mii de exemplare. Potrivit legislaţiei, pentru o secţie de votare nu pot fi transmise mai mult de cinci mii de buletine. În acest sens, oamenii sunt îndemnaţi să se documenteze cu privire la situaţia de la secţiile de votare, înainte de a se îndrepta spre ele. De asemenea, alegătorii sunt îndemnaţi să se informeze cu privire la regulile impuse de statul gazdă şi să le respecte cu stricteţe.

Eugeniu Revenco, secretar general la MAEIE, a menţionat că în mai multe state alegătorii care merg la vot trebuie să deţină anume declaraţii cu privire la scopul deplasării. Votul poate fi exercitat cu paşaportul de cetăţean al Republicii Moldova, buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova sau livretul de marinar.

Într-o intervenţie video, ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Oleg Serebrian, a menţionat că aşteptările sunt că numărul de votanţi va fi mai mare decât în turul întâi şi, în acest sens, au fost întreprinse mai multe măsuri – s-a dublat numărul membrilor birourilor electorale, au fost extinse spaţiile. Oficialul a precizat că sunt doar şase secţii de votare la un număr mare de alegători şi temerea e legată de numărul limitat de buletine de vot.

Ambasadoarea Republicii Moldova în Marea Britanie, Angela Ponomariov, a menţionat că cetăţenilor moldoveni le este recomandat să ia cu ei  o confirmare pentru deplasarea la secţiile de votare, pentru a putea confirma scopul deplasării, dacă vor fi opriţi în stradă.

Ambasadorul Republicii Moldova în Italia, Anatolie Urecheanu, a precizat că alegătorii moldoveni, care vor merge duminică la vot, vor trebui să aibă la ei un formularul de autocertificare. În formularul standard de autocertificare urmează să fie introduse datele personale, iar la rubrica „situazione di necesita” trebuie scris: „voto Elezioni Presidenziali Moldova-15 novembre” (vot la alegerile prezidenţiale Moldova-15 noiembrie).

Şi în Franţa, pentru deplasarea la secţiile de votare, cetăţenii Republicii Moldova trebuie să deţină obligatoriu două documente. Este vorba despre atestarea pentru deplasare şi scrisoarea de confirmare din partea Ambasadei Republicii Moldova în Franţa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite