23 de bombe, descoperite într-o pădure din Căuşeni
0Explozive care datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost lichidate în raionul Căuşeni, de către geniştii Batalionului „Codru” de la Negreşti, transmite IPN.
Explozibilele au fost descoperite de către locuitorii satului Plop-Ştiubei, în pădurea din apropriere. Au fost identificate 23 de bombe de la aruncător şi trei proiectile de artilerie.
De la începutul anului, geniştii au executat peste zece misiuni de deminare, în cadrul cărora au lichidat 72 de obiecte explozive, pe întreg teritoriul ţării.