21 de şoferi din 1.100 opriţi de poliţie în nordul ţării se aflau în stare de ebrietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare au desfăşurat timp de patru zile o acţiune de amploare în zona nord a Republicii Moldova, pentru depistarea conducătorilor auto care se eschivează de la răspundere pentru încălcarea prevederilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere, dar şi pentru a identifica şoferi care conduc în stare de ebrietate.

Pe parcusul acestor zile, poliţiştii de patrulare au verificat prin intermediul aplicaţiei mobile E-DATA, 1.117 de autoturisme, dintre care 79 înmatriculate în alte state şi au fost întocmite 19 procese-verbale. Totodată, în cadrul operaţiunii au fost înmânate 19 citaţii.

Un alt obiectiv urmărit de inspectorii de patrulare a fost cel de a depista conducătorii auto care conduc în stare de ebrietate, deoarece conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă una din cauzele principale ale agravării consecinţelor accidentelor rutiere. Astfel, 21 de şoferi au fost depistaţi băuţi la volan, iar unul în stare de ebrietate narcotică.

Inspectoratul Naţional de Patrulare prin astfel de acţiuni are scopul de a disciplina şoferii în trafic, şi respectiv, de a reduce numărul accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora cauzate de încălcarea de către conducătorii auto a regurilor privind circulaţia pe drumurile publice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite