Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis un răspuns „puternic, rapid şi precis” dat „terorismului”, după atacurile palestiniene din Ierusalim
0Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis un răspuns „puternic, rapid şi precis” dat „terorismului”, după ce au avut loc două atacuri palestiniene în Ierusalimul de Est. Unul dintre atacuri a avut loc chiar lângă o sinagogă.

Benjamin Netanyahu a declarat că răspunsul la atacurile în urma cărora și-au pierdut viața mai multe persoane va fi rapid și precis. Declarația sa a venit înaintea unei reuniuni de urgență a cabinetului de securitate.
„Răspunsul nostru va fi puternic, rapid şi precis. Nu căutăm escaladare, însă nu suntem gata pentru orice scenariu”, a spus Netanyahu, potrivit Digisport.
Un palestinian a ucis cu focuri de armă, vineri, șapte persoane lângă o sinagogă în Ierusalimul de Est. Atacul a avut loc în timpul rugăciunilor de Șabat.
A doua zi, două persoane au fost rănite în Ierusalimul de Est de către un palestinian în vârstă de doar 13 ani.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-a invitat pe israelieni să nu își facă singuri dreptate, el promițând că va lua măsuri imediate.