Zeci de preşedinţi şi armate NATO, la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O paradă militară fastuoasă în faţa Colosseumului şi invitaţi de rang înalt din peste 80 de ţări, printre care preşedintele rus Dmitri Medvedev şi vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Aşa a sărbătorit, ieri, Italia împlinirea a 150 de ani de unitate naţională.

Peste 4.000 de soldaţi italieni, unii dintre ei în uniforme istorice, au defilat prin centrul Romei, în faţa a peste 40 de şefi de stat. Lor li s-au alăturat structuri militare din ţările NATO, UE şi prietene Italiei, inclusiv câţiva soldaţi români din Regimentul de Gardă „Mihai Viteazu". Preşedintele Traian Băsescu a asistat şi el la ceremonii alături de preşedintele afgan, Hamid Karzai, liderul israelian Shimon Peres, regele Juan Carlos I al Spaniei, liderul palestinian Mahmoud Abbas.

Federalizarea bate la uşă

Pe acoperişurile clădirilor au fost mobilizaţi lunetişti din serviciile secrete, iar deasupra „Cetăţii Eterne" spaţiul aerian a fost închis temporar. Premierul Silvio Berlusconi a fost întâmpinat de oamenii veniţi să vadă festivităţile cu fluierături şi aplauze. „Corriere della Sera" notează că la defilare a participat şi fostul model Barbara Lamuragli, după care se uita lung „Il Cavaliere". „Unitatea" e umbrită însă de „Liga Nordului", partener la guvernare, care luptă pentru federalizarea Italiei, invocând o autonomie mare şi o gestionare mai efecientă a bugetelor. Liderul partidului, Umberto Bossi, a cerut deja mutarea mai multor ministere în nordul ţării şi ameninţă cu un boicot al plăţii impozitelor dacă Berlusconi nu va accepta solicitarea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite