Zarif: Sancţiunile împotriva Iranului vor fi ridicate sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammad Javad Zarif Foto: AFP
Mohammad Javad Zarif Foto: AFP

„Sancţiunile împotriva Iranului vor fi ridicate astăzi“, a declarat sâmbătă dimineaţa ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif, la sosirea sa la Viena, transmite AFP.

„Astăzi este o zi bună pentru poporul iranian şi sancţiunile vor fi ridicate. Aceasta este o zi bună pentru regiune, care se debarasează de umbra unei confruntări inutile (...) Este, de asemenea, o zi bună pentru întreaga lume, pentru că aceasta demonstrează că mari probleme pot fi rezolvate pe calea diplomaţiei şi nu prin presiuni şi ameninţări“, a afirmat Zarif, notează Agerpres în pagina sa electronică.

Potrivit şefului diplomaţiei iraniene, „după intrarea în vigoare a acordului pe marginea programului nuclear, terenul a devenit propice pentru o mai mare cooperare la nivel regional împotriva unui pericol care ameninţă regiunea, mai exact terorismul şi extremismul“. 

„Noi suntem deschişi unei asemenea cooperări şi sperăm că şi alte ţări vecine, precum şi comunitatea internaţională sunt, de asemenea, deschise“, a adăugat Zarif, făcând referire la un front comun împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

Zarif se află la Viena unde va participa, potrivit agenţiei Irna, la o ceremonie pentru anunţarea intrării în vigoare a acordului nuclear încheiat în iulie 2015 între Teheran şi marile puteri, menit să pună capăt unei dispute de peste 13 ani.

Zarif urmează să aibă la Viena întrevederi cu omologul său american John Kerry şi cu şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini. El este însoţit de şeful Organizaţiei iraniene pentru energie nucleară, Ali Akbar Salehi, precum şi de mai mulţi colaboratori ai săi.

Acordul încheiat în iulie între Teheran şi marile puteri vizează limitarea programului nuclear controversat al Iranului, în schimbul ridicării progresive şi controlate a sancţiunilor internaţionale la adresa Teheranului. 

 

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) trebuie să confirme în mod oficial că iranienii şi-au respectat angajamentele asumate în cadrul acordului din iulie. Un raport în acest sens va fi „probabil“ dat publicităţii sâmbătă, potrivit unor surse diplomatice de la Viena.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite