VIDEO UPDATE Beirutul, zguduit de un puternic atentat terorist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O masina-capcana a explodat in sudul Beirutului, intr-o zona majoritar siita FOTO Reuters
O masina-capcana a explodat in sudul Beirutului, intr-o zona majoritar siita FOTO Reuters

O puternică explozie s-a produs în urmă cu scurt timp în suburbiile din sudul Beirutului, o zonă populată în majoritate de musulmani şiiţi, anunţă televiziunea de stat libaneză. Atentatul a fost produs de o maşină capcană , dar nu se cunoaşte încă numărul victimelor.

UPDATE 13.50 Autorităţile au anunţat un mort şi 18 răniţi ai suburbiei din sudul Beirutului. 

Ministrul de Interne, Marwan Charbel, a condamnat atacul şi a declarat: „Acest act criminal încearcă să saboteze naţiunea şi să creeze un conflict sectar“.

Forţele militare prezente la faţa locului au precizat că explozia a produs un crater de doi metri adâncime şi doi metri diametru, estimând că bomba a cântărit aproximativ 40 de kilograme.


Un nor dens de fum a acoperit cerul deasupra cartierelor Beirutului de sud, foarte populate, iar autorităţile au raportat mai mulţi morţi şi răniţi, fără a se cunoaşte numărul exact al victimelor.

Primele ştiri au anunţat că explozia, care a fost auzită în toată capitala Libanului, a avut ca ţintă un centru religios al grupării Hezbollah, din zona Beir al-Abed, conform unor surse. Mai mult de 12 maşini parcate au luat foc, şi câteva clădiri au fost puternic avariate.

Hezbollah a încercuit aria în care s-a produs deflagraţia, însă un rezident a declarat că suflul exploziei a fost atât de puternic încât a zguduit clădirile din tot cartierul de sud, spărgând numeroase geamuri.

Luni, Hezbollah a raportat un atac cu două rachete, în estul Libanului, venit dinspre Siria. Deşi oficial statul libanez s-a declarat neutru în conflictul siria, implicarea Hezbollah în susţinerea regimului al-Assad este cunoscută: 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite