VIDEO Sudanul de Sud, un nou stat | adevarul.ro

VIDEO Sudanul de Sud, un nou stat

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cel de-al 193-lea stat al planetei a văzut lumina zilei la 9 iulie, într-o ambianţă de sărbătoare.

Toată lumea se întreabă însă ce viitor va avea Sudanul de Sud, ce se va alege de el mâine? Când deputaţii s-au reunit, la 7 iulie, în cadrul Adunării parlamentare din Djouba, cu scopul de a adopta Constituţia noului stat, primul subiect la ordinea zilei a fost un îndemn adresat aleşilor de către şeful Parlamentului, James Wanni Igga: „Vă rog să vă lăsaţi armele la intrare".

Istoria ne dă doar o mică idee despre provocările cărora trebuie să le facă faţă această nouă ţară care, două zile mai târziu, sub un soare de plumb, şi-a declarat formal independenţa. Printre zecile de şefi de stat africani şi diplomaţi străini de rang înalt s-a aflat şi Alain Juppe, ministrul francez de Externe.

După decenii de războaie civile care au provocat moartea a peste două milioane de persoane, Sudul Sudanului, cu populaţie majoritar creştină, se separă astfel de Nordul musulman, la şase ani de la semnarea unui acord de pace între cele două ţări. În ianuarie trecut, un referendum a confirmat voinţa cvasiunanimă a sudanezilor din Sud de a se separa de vecini.

În această ţară doar cu puţin mai întinsă decât Franţa, a sosit ora pentru sărbătoare şi pentru manifestarea speranţei într-o pace durabilă. Dar numeroase întrebări rămân încă fără răspuns. Mai întâi, administraţia care urmează să consolideze noul stat întârzie, deocamdată, să-şi facă simţită prezenţa. Din acest motiv, o serie de diferende persistă între Khartoum şi Djouba. Mai mult de 2.300 de persoane ar fi fost ucise, în Sudan, din luna ianuarie încoace, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, în timpul unor atacuri din Sud. De-a lungul frontierei, trupele din Nord sunt acuzate că fac epurări etnice şi obligă populaţia la deplasări masive.

Mulţi se tem că vor avea loc noi dispute pe tema bogatelor resurse petroliere care constituie, de ani întregi, una dintre principalele resurse ale Sudanului. O ţară căreia i s-a amputat un sfert din teritoriu. Toate acestea explică de ce, în Sudul Sudanului, un procent de 44% din bugetul acestui an va fi consacrat securităţii şi respectării statului de drept. 

Top articole

Partenerii noștri