VIDEO Miliardarii americani se oferă să salveze economia SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogaţii americani încearcă să vină în ajutorul Statelor Unite, într-un moment de mare impas economic. Mai mulţi filantropi din grupul "Patriotic Millionaires for Fiscal Strength" vin cu soluţii pentru Guvernul de la Washington.

O puternică mişcare filantropică pare că pune stăpânire pe marii patroni din Statele Unite. Într-o petiţie adresată Senatului şi Camerei reprezentanţilor, la 21 iulie, ei propun guvernului să majoreze impozitele în loc să ridice plafonul datoriei.

Bogătaşii americani cer ca statul să se concentreze asupra particularilor care au venituri mai mari de un milion de dolari pe an, ceea ce vizează aproape 1 % din populaţie. Grupul arată că opinia publică este extrem de favorabilă acestei măsuri, care ar putea să aducă între 500 - 600 de miliarde de dolari în zece ani.

Bogaţii americani vor să plătească taxe mai mari

Aceşti contribuabili bogaţi susţin că au beneficiat de reduceri fiscale moştenite de la George W. Bush, apoi consolidate în regimul lui Barack Obama. Unii dintre ei spun că au economisit aproape 10 milioane de dolari. Alţii se laudă chiar că au profitat şi şi-au luat un alt vapor. Acum, consideră că aceasta este o "greşeală" şi cer să fie îndreptată.

Iniţiativă similară în 2010

Ei nu sunt primii care îşi propun serviciile spre folosul comunităţii. În 2010, 57 de miliardari americani, reuniţi sub conducerea lui Warren Buffett şi Bill Gates, şi-au exprimat dorinţa de a da jumătate din averile lor pentru acţiuni caritabile.

Ideea a luat naştere cu ocazia unui dineu organizat de Bill Gates. Printre generoşii donatori ai acestui proiect numit "The Giving Pledge" (Promisiune de donaţii), se află Mark Zuckerberg, tânărul patron al Facebook, realizatorul George Lucas, David Rockefeller şi alţii.

Primarul New York-ului donează 30 de milioane de euro

Michael Bloomberg, primarul New York-ului, a anunţat joi crearea unui program de ajutorare destinat tinerilor defavorizaţi afro-americani şi latino, cel mai important proiect din mandatul său. El şi-a propus să finanţeze din banii proprii un sfert din acest proiect - 30 de milioane de euro, pentru un proiect care putea viza circa 315.000 de locuitori ai New-York-ului.

Grupului i s-au alăturat mai mulţi actori de cinema, în frunte cu Matt Damon.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite