VIDEO Cel puţin 19 persoane au murit în Egipt,  după deraierea unui tren de recruţi ai armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Morsi a numit un nou ministru al Transporturilor pe 6 ianuarie, într-un efort de a îmbunătăţi siguranţa pasagerilor FOTO Reuters
Preşedintele Morsi a numit un nou ministru al Transporturilor pe 6 ianuarie, într-un efort de a îmbunătăţi siguranţa pasagerilor FOTO Reuters

Cel puţin 19 persoane au murit şi mai bine de 100 au fost rănite în sud-vestul  oraşului Cairo, după deraierea unui  tren care transporta recruţi ai armatei egiptene.

Potrivit cotidianului britanic „The Guardian“, trenul care transporta recruţi din sudul Egiptului către Cairo a deraiat la Badrasheen, o suburbie din Giza.

Guvernatorul din Giza, Ali Abdelrahman a afirmat că serviciile de urgenţă se află la faţa locului şi că ambulanţele transportă răniţii la spital.

Acest accident este cel mai recent dintr-o lungă serie care au afectat transportul feroviar egiptean ce suferă puternic de pe urma lipsei de întreţinere şi din cauza gestionării incorecte.

Site-ul oficial al ministerului a relatat că trenul transporta 1.328 de soldaţi egipteni. Preşedintele Mohamed Morsi a numit un nou ministru al Transporturilor pe 6 ianuarie, într-un efort de a îmbunătăţi siguranţa pasagerilor. Postul fusese lăsat vacant după ce, în noiembrie, 49 de elevi au murit în coliziunea autobuzului lor cu un tren, din cauza unui muncitor care a adormit.

Cea mai mare tragedie a avut loc în 2002 când 360 de persoane au murit, după ce un tren a luat foc.

În 2010, potrivit statisticilor oficiale, accidentele feroviare şi rutiere au provocat mai bine de 7.000 de victime.

În lume

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite