FOTO UPDATE Maşină de Poliţie lovită de un Mercedes furat, urmărit prin Alba Iulia. Şoferul a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a fost reţinut de poliţişti. Foto: alba24.ro
Şoferul a fost reţinut de poliţişti. Foto: alba24.ro

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Cluj a fost reţinut luni seara la Alba Iulia după ce a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor şi a lovit maşina de Poliţie cu autoturismul cu care se deplasa.

UPDATE 2 Comunicatul IPJ Alba: "La data de 14.01.2013, ora 21.05, pe Bulevardul Ferdinand I, din municipiul Alba Iulia, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. 

Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, motiv pentru care echipajul a pornit în urmărirea sa iar după aproximativ 2 km, pe strada Nicolae Bălcescu din Alba Iulia a ajuns în dreptul acestuia, moment în care conducătorul autoturismului urmărit a virat brusc spre dreapta şi a intrat în coliziune cu autospeciala de poliţie, producându-i avarii (aripa stânga faţă). Poliţiştii l-au identificat şi reţinut pe conducătorul auto, D.I., de 33 de ani, din comuna Floreşti, judeţul Cluj. În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că autoturismul condus de bărbat a fost declarat furat la data de 07.01.2013 de pe raza municipiului Cluj Napoca iar pe acesta erau aplicate plăcuţe de înmatriculare false. 

D.I. a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 15.01.2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, distrugere,  conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni."

UPDATE 1 Autoturismul Mercedes, cu numere de Germania expirate, este declarat furat din Cluj, de la sfârşitul lunii decembrie 2012. În portbagaj s-au găsit mai multe canistre, iar poliţiştii bănuiesc că au de a face cu un hoţ de motorină.

Poliţiştii din Alba Iulia au semnalat regulamentar să oprească pentru control şoferului unui autoturism Mercedes înmatriculat în Germania, aflat în trafic în zona Gării.

Autoturismul a încetinit, însă nu a oprit. Oamenii legii au pornit în urmărirea sa, solicitând ajutor de la mai multe echipaje. L-au urmărit pe mai multe străzi din oraş, inclusiv în cartierul Cetate, după care au reuşit să-l oprească, în spatele Blocului 280, zona fostului Cinematograf “Columna”.

Şoferul este un bărbat de 33 de ani din Cluj, I.D., care a fost reţinut şi dus la Poliţie pentru a da explicaţii. Autoturismul Poliţiei a fost avariat uşor în zona din dreapta faţă.

masina alba
masina alba
alba1
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite