Venezuela acuză SUA de violarea spaţiului aerian, însă americanii neagă acest lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
.
.

Avioanele americane care efectuează operaţiuni de combatere a traficului de droguri cu plecare din Antilele Olandeze, în largul Venezuelei, nu au încălcat spaţiul aerian venezuelean, a declarat luni un purtător de cuvânt al statului major american, citat de AFP.

Săptămâna trecută, guvernul lui Hugo Chavez a declarat că avioanele militare americane din bazele din insulele Aruba şi Curaçao i-au violat spaţiul aerian în scopul pregătirii unei 'agresiuni militare' împotriva teritoriului său.

'Aceste acuzaţii nu au niciun fundament. Acordurile negociate cu guvernele olandez şi cel din Antilele Olandeze ne permit să efectuăm misiuni destinate combaterii traficului de droguri cu plecare din Aruba şi Curaçao', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Sud, Stephen Lucas, adăugând că 'aceste misiuni se derulează în cooperare cu numeroase ţări din regiune'.

Vineri, ministrul olandez al afacerilor externe, Maxime Verhagen, a calificat deja drept 'nefondate' acuzaţiile Caracasului, anunţându-şi chiar intenţia de a-l convoca pe ambasadorul venezuelean în Olanda pentru a-i cere explicaţii.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite