Val de caniculă în China. Shanghai doboară recordul pentru cea mai ridicată temperatură, stabilit în 1873 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ilustrativă: Pixabay
Foto ilustrativă: Pixabay

Shanghai s-a sufocat miercuri sub valul de caniculă - mercurul din termometre a urcat până la 40,9 grade Celsius în metropola chineză, doborând recordul pentru cea mai ridicată temperatură, stabilit în 1873, conform serviciilor de meteorologie, informează AFP.

O parte din ţară s-a confruntat în ultimele zile cu un val de caniculă, iar autorităţile au emis alerte de caniculă. Temperaturile ar putea ajunge la 42 de grade Celsius în unele regiuni, iar presa locală a relatat şi despre decese, conform Agerpres.

Valurile de caniculă din mijlocul verii sunt obişnuite în China, în special în zonele aride din vestul şi sudul ţării. Dacă în Shanghai verile sunt călduroase, valurile de caniculă sunt mai puţin frecvente.

Din cauza căldurii, aparatele de aer condiţionat funcţionează la viteză maximă, ceea ce a doborât recordurile de consum de energie electrică în mai multe regiuni, potrivit Bloomberg. 

Autorităţile au avertizat asupra unor posibile consecinţe pentru agricultură, subliniind că temperaturile ridicate "nu favorizează" recoltarea orezului, porumbului, bumbacului şi a altor culturi. 

Începând de marţi, 68 de oraşe - printre care Shanghai şi oraşul vecin Nanjing - se află sub cod roşu, cel mai ridicat nivel dintr-un sistem cu trei trepte pentru caniculă. 

De la debutul măsurătorilor meteorologice, în 1873, în Shanghai s-au înregistrat doar 15 zile cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite