Uruguay: alertă sanitară după moartea inexplicabilă a doi marinari chinezi
0
Uruguay este în alertă sanitară după moartea inexplicabilă a doi marinari sosiţi săptămâna aceasta la bordul unei nave sub pavilion chinezesc, un al treilea fiind spitalizat în stare gravă, medicii nereuşind să stabilească un diagnostic.
Nava a acostat marţi în portul Montevideo şi avea un echipaj alcătuit de 40 de marinari. Unul era deja mort, iar cel de-al doilea a încetat din viaţă la spital. Cel de-al treilea, care este acum în spital, prezintă aceleaşi simptome ca şi ceilalţi, cele mai importante fiind edeme ale membrelor inferioare, oboseală cronică şi insuficienţă cardiacă.
Cum medicii locali nu au reuşit să stabilească un diagnostic în urma investigaţiilor efectuate, autorităţile au cerut ajutorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a organizaţiei pan-americane a Sănătăţii, informează France Presse.