Un sud-coreean deschide un restaurant în Coreea de Nord!
0Choi Won-ho, un om de afaceri sud-coreen care este posesorul unui lanţ de 70 de restaurante în ţara sa, a mărturisit recent că urmează să deschidă, la 15 noiembrie, un local cu 50 de mese
Choi Won-ho, un om de afaceri sud-coreen care este posesorul unui lanţ de 70 de restaurante în ţara sa, a mărturisit recent că urmează să deschidă, la 15 noiembrie, un local cu 50 de mese la Phenian. Totodată, el va livra clienţilor la domiciliu friptură de pui şi bere.
"Aş dori să reuşesc să creez cel mai de succes brand în domeniul fripturii de pui", a spus Choi reporterilor unei cunoscute agenţii de presă.
"Dar am socotit că nu ar avea sens să cuceresc lumea fără să împart mâncarea cu compatrioţii noştri. De aceea am vrut să merg mai întâi acolo", a subliniat el. "Plănuiesc să intru pe piaţa chineză via Phenian", a precizat Choi Won-ho.
Omul de afaceri, în vârstă de 48 de ani, a râs când i s-a atras atenţia că iniţiativa ar putea fi prea riscantă într-o ţară săracă şi izolată, cu o populaţie de 23 milioane de persoane. "Nu mi-e teamă deloc că o să pierd bani", a replicat el. "Cred că este greu, dar sunt sigur că va fi bine", a spus Choi, deşi a recunoscut şi el că are unele îndoieli.
În premieră absolută, un local proprietatea unui străin
Proiectul este pus pe tapet de doi ani. A fost privit cu scepticism în Sud, suspiciune în Nord şi nu s-a bucurat de sprijinul guvernelor din ambele părţi. Oficialii din Coreea de Sud spun că restaurantul, situat în apropiere de Arcul de Triumf din Phenian, va fi primul local cu livrare la domiciliu deţinut de un străin în Coreea de Nord comunistă. Choi Won-ho vrea să angajeze 20 de nord-coreeni pentru a lucra în restaurant. Cinci scutere vor fi folosite pentru livrările la domiciliu.
Choi a investit 550.000 de dolari pentru a deschide restaurantul din Coreea de Nord în parteneriat cu o firmă comercială autohtonă, care va beneficia de 30 de procente din veniturile din această afacere.
Coreea de Nord este una dintre cele mai sărace ţări din lume şi s-a bizuit pe ajutor extern pentru a-şi hrăni populaţia de mai bine un deceniu de când dezastrele naturale şi proasta administrare au dus la prăbuşirea economiei sale. Relaţiile dintre cele două Corei s-au îmbunătăţit semnificativ după primul lor summit, care a avut loc în anul 2000.
Au urmat o serie de proiecte de schimb între cele două foste rivale din războiul dintre anii 1950-1953. Coreea de Nord se confruntă cu serioase probleme din cauza unei crize alimentare în acest an, provocate de catastrofalele inundaţii care au distrus recoltele de pe 200.000 de hectare, în luna august.























































