Un ministru iranian recunoaşte că diploma sa de doctorat de la Oxford este un fals
0Ministrul iranian de Interne, Ali Kordan, care a suportat o serie de critici în ultimele două luni, a recunoscut că diploma sa onorifică de doctorat de la Universitatea britanică Oxford este un fals, acuzând că un "intermediar" este de vină, a anunţat marţi cotidianul Iran, relatează AFP, citată de Mediafax.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, el explică totuşi că nu a avut nici o îndoială vreodată că doctoratul său ar putea fi fals.
În august, în momentul nominalizării sale, deputaţii au pus sub semnul întrebării autenticitatea doctoratului onorific în drept al lui Kordan, obţinut de la prestigioasa universitate, după cum scrie în CV-ul său. Universitatea cea mai veche din Marea Britanie a precizat într-un comunicat că "nu posedă nici un dosar potrivit căruia Ali Kordan a primit o diplomă onorifică sau oricare altă diplomă a universităţii".
Consilierul pe probleme de presă al preşedintelui, Ali Akbar Javanfekr, l-a criticat dur pe Kordan cerându-i "să ia o decizie curajoasă şi justă (...) înainte ca ceilalţi să ia o decizie justă în această privinţă". Deputaţii au cerut demisia ministrului.
În scrisoarea adresată preşedintelui, Kordan explică faptul că doctoratul l-a obţinut în urmă cu opt ani datorită unui intermediar care s-a prezentat drept reprezentantul Universităţii britanice la Teheran. "Doctoratul a fost livrat în baza experienţei mele şi a unei teze pe care am trimis-o la Universitatea din Oxford datorită acestui intermediar", a afirmat Kordan.
"Atunci când reprezentantul a mers la Oxford, am fost surprins că universitatea nu confirmă doctoratul (...) am încercat să-l contactez pe intermediarul meu, dar nu l-am mai găsit şi am ajuns la concluzia că el este cel care a comis o greşeală", a afirmat Kordan, adăugând că a depus plângere împotriva "acestui intermediar".
Potrivit cotidianului Iran, preşedintele Ahmadinejad a trimis o copie a acestei scrisori Justiţiei, cerând ca autorii infracţiunii să fie puşi sub urmărire.























































