Un G13 pentru o lume fără poli

În vremea PR-ului politic global, publicurile naţionale află că fiecare putere nu vrea decât binele celorlalte, iar la summiturile internaţionale se lucrează doar pentru binele comun.

În vremea PR-ului politic global, publicurile naţionale află că fiecare putere nu vrea decât binele celorlalte, iar la summiturile internaţionale se lucrează doar pentru binele comun. Puteri se ridică însă tot mai multe, cu toate problemele de acasă. Nu doar China şi India, dar Brazilia şi Mexic, Turcia, Arabia Saudită şi Iran, sau Indonezia, alături de Australia.

Ce ameninţări comune le-ar putea ţine laolaltă? Care altele ar fi mai bune decât cele globale? Încălzirea globală, cu mâna omului. Criza alimentară globală, abia la început. Criza energetică globală, în creştere nu doar conjuncturală.

Ultimele două ţin mult de concurenţa dintre... naţiuni - sau dintre grupurile de interese, mai largi sau mai restrânse decât naţiunile, reprezentate de liderii naţionali? Rămâne atunci măcar schimbarea climatică, la care contribuim mai toţi şi care ne afectează realmente pe toţi. Nici măcar aceasta nu scuteşte însă de calcule meschine, aşa-zis naţionale.

Inclusiv la ultimul summit G8, din Japonia, SUA şi Canada au acceptatideea unor reduceri "revoluţionare" a emisiilor de CO2, dar numai dacă China şi India o fac în mod simetric; cu emisii egale ca volum dar de zeci de ori mai mici per consumator, Beijingul şi New Delhi arată că actualul nivel istoric al poluării nu li se datorează.

Oricum, la ultimul summit G8 s-a putut vedea clar avansul împărţirii influenţei globale între marile puterile tradiţionale şi puterile rapid emergente. Veche de 33 de ani, adunarea celor mai puternice economii industrializate - SUA, Canada, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia plus Rusia - tatonează noi drumuri prin geografia economică şi politică răvăşită de ultimele două decenii.

Prima certitudine este că aşa nu se mai poate: crizele internaţionale nu mai pot fi trecute fără participarea noilor mari consumatori, mari poluatori şi mari investitori.

Din 1995, China, India, Brazilia, Mexic şi Africa de Sud participă în fiecare an la un "G8+5". La început au făcut-o cu recunoştintă, apoi tot mai incisive.

Anul acesta "Plus 5" au lansat chiar propriul comunicat final, la sfârşitul summitului G8. Invers, vechile puteri cedează teren doar pas cu pas: dacă anul acesta cei cinci invitaţi deja obligatorii au putut participa la lucrările G8 timp de numai o jumătate de zi, pentru anul viitor, viitoarea gazdă italiană le-a promis o zi întreagă.

Sintetizând, redutabili autori americani recunosc "eşecul proiectului SUA de organizare a planetei în funcţie de interesele unei singure superputeri, economice, politice şi militare" (El Pais).

Fareed Zacharia, de la Newsweek, schiţează o pax post-americana, iar Richard Hass invocă, în ultimul Foreign Affairs, un multilateralism care înseamnă, de fapt, o non-polaritate. Cauza obiectivă ar fi tendinţa istorică de disipare internaţională a puterii, graţie globalizării.

Aportul subiectiv al administraţiei Bush jr este de felul transformării excedentului de 100 de miliarde USD în deficit de 250 miliarde şi al dramaticei ocupări a Irakului, de unde nici nu se mai poate lesne retrage.

PS. Până la extinderea G8, asistăm la transformări lente şi ne-cooperare în interiorul grupului. Italia cea puternic industrializată se află cel mult în stagnare economică şi în plin recul al influenţei internaţionale - şi nu reuşeşte să fie reprezentată decât de un Berlusconi desfiinţat de aliatul american.

Asimilată "Occidentului", Japonia suferă de aceleaşi maladii - şi nu găseşte altă politică internaţională decât opoziţia autistă faţă de primirea Chinei în clubul marilor puteri economice, de parcă de asta ar depinde creşterea influenţei regionale a Beijingului.

De partea sa a Pacifcului, prezidenţiabilul McCain a recomandat excluderea Rusiei din acest "club al democraţiilor care conduc pieţele"; parcă pentru a-i oferi un nou argument, Moscova - ca şi Beijingul - s-a opus adoptării de sancţiuni ONU împotriva liderilor autoritarişti din Zimbabwe, întrucât politica internă a acestora nu ar afecta securitatea internaţională…

Petre Munteanu este Managing Editor al FP-România