Un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit sud-vestul Pakistanului
0Un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter a lovit, în noaptea de marţi spre miercuri, sud-vestul Pakistanului.
Seismul a avut loc la ora locală 1.20 (marţi, 22.20, ora României), la o adâncime de 84 de kilometri, potrivit Centrului de monitorizare geologică al Statelor Unite (USGS).
Epicentrul a fost localizat la 55 de kilometri vest de oraşul Dalbandin, în apropiere de graniţa cu Afganistanul.
Seismul care a durat 20 de secunde s-a simţit până în capitala indiană New Delhi şi la Dubai, în Emirate, informează presa internaţională. Televiziunile locale pakistaneze spun că seismul s-a simţit în câteva provincii din ţară, relatează Sky News. În Karachi clădirile s-au zgâlţâit, dar nu se ştie deocamdată dacă sunt stricăciuni.
Momentan nu sunt informaţii despre eventuale pagube, deşi acestea ar putea fi limitate, pentru că zona nu este dens populată.
Un cutremur cu magnitudinea 7,6, produs la 8 octombrie 2005 în Pakistan, s-a soldat cu peste 73.000 de morţi şi mai mult de 3,5 milioane de sinistraţi, în principal în Kashmir şi în zonele de nord-vest ale ţării.























































