Un britanic în vârstă de 111 ani a devenit cel mai bătrân bărbat în viață din lume: care este secretul longevității sale
0John Alfred Tinniswood, în vârstă de 111 ani, din Anglia, este acum cel mai bătrân bărbat în viață din lume, după moartea lui Juan Vicente Pérez (Venezuela), în vârstă de 114 ani, potrivit Guinness World Records.
Cel care ar fi trebuit inițial să fie noul deținător al recordului era Gisaburo Sonobe (Japonia), în vârstă de 112 ani, dar s-a confirmat recent că bărbatul a decedat la 31 martie.
John Alfred Tinniswood s-a născut la Liverpool la 26 august 1912, în același an în care s-a scufundat Titanicul.
„Un mare vorbăreț”
În vârstă de 111 ani și 224 de zile, John Alfred Tinniswood este străbunic, iar, în prezent, locuiește la un azil de bătrâni din Southport, unde personalul îl descrie ca fiind „un mare vorbăreț”.
După ce a confirmat că John Alfred Tinniswood este cel mai bătrân bărbat în viață, arbitrul oficial al Guinness World Records, Megan Bruce, s-a deplasat la Southport pentru a-i înmâna britanicului certificatul și pentru a afla mai multe despre secretul longevității lui.
În ciuda faptului că a trecut de 111 ani, John încă poate îndeplini majoritatea sarcinilor zilnice în mod independent: se ridică din pat fără ajutor, ascultă radioul pentru a fi la curent cu știrile și încă își gestionează singur banii.
„Nu poți face mare lucru în această privință”
Secretul longevității sale este, așa cum el însuși mărturisește „norocul pur”.
„Ori trăiești mult, ori trăiești puțin, și nu poți face mare lucru în această privință”, a spus John Alfred Tinniswood.
„Mănânc ce mi se dă”
Cum multă lume e interesată ce regim alimentar urmează, super-centenarul a mărturisit pentru Guinness World Records că, în afară de a mânca o porție de pește și cartofi prăjiți în fiecare vineri, nu urmează nicio dietă anume:
„Mănânc ce mi se dă și la fel fac toți ceilalți. Nu am o dietă specială”, a declarat John Alfred Tinniswood.
Amintim că, în luna martie a acestui an, cea mai bătrână persoană din lume, Maria Branyas Morera, a împlinit 117 ani.