Un atac rus cu arme chimice în Ucraina este o „ameninţare credibilă”, avertizează Joe Biden înaintea unui turneu în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Un atac rus cu arma chimică, în Ucraina, este „o ameninţare credibilă”, avertizează miercuri Joe Biden la plecarea de la Casa Albă, relatează AFP.

Şeful statului american pleacă spre Europa, unde urmează să efectueze un adevărat maraton diplomatic.

Biden urmează să participe la trei summituri internaţionale într-o singură zi, joi, la Bruxelles, ale NATO, G7 şi Uniunii Europene (UE).

Joe Biden vine în Europa cu o agendă axată pe consolidalea unităţii Occidentului şi înăspririi sancţiunilor impuse Rusiei care încearcă, prin invadarea Ucrainei, să răstoarne echilibrul de forţe după Războiul Rece, relatează AFP.

„Occidentul a fost unit în aceste ultime luni. Preşedintele se duce în Europa pentru a se asigura că rămânem uniţi” şi pentru a „transmite un mesaj puternic cu privire la faptul că suntem pregătiţi, atât de mult timp cât va fi nevoie”, subliniat marţi consilierul Casei Albe însărcinat cu securitatea naţională, Jake Sullivan.

„Acest război nu se va opri uşor şi nici rapid”, a avertizat Sullivan.

După aproape o lună de conflict armat, forţele ruse nu deţineau controlul, miercuri, nici asupra capitalei ucrainene, Kievul, şi nici asupra marelui oraş portuar strategic Mariupol, în sud, însă îşi continuau bombardamentele intensive ale mai multor oraşe.

„Noi sancţiuni”

Joe Biden urmează să se alăture, în această vizită în Europa, aliaţilor „noştri pentru a impune noi sancţiuni Rusiei şi a consolida sancţiunile existente”, cu scopul ca Moscova să evite să le ocolească, potrivit lui Sullivan.

Preşedintele american urmează totodată „să lucreze împreună cu aliaţii la ajustări pe termen lung” privind prezenţa NATO în Europa de Est, a anunţat consilierul.

Şeful statului american urmează să anunţe „o acţiune comună în vederea unei consolidări a securităţii energetice a Europei” şi să prezinte „contribuţii suplmentare americane” la acţiuni umanitare în Ucraina şi privind primirea a milioane de ucraineni care au fugit din calea războiului, potrivit acestuia.

Vineri şi sâmbătă, Biden efectuează o vizită în Polonia, un stat membreu NATO, care este prima destinaţie a majorităţii milioanelor de refugiaţi ucraineni.

În programul acestei vizite se află o întâlnire cu militari americani, ale cărei detalii erau necunoscute, un angajament cu privire la primirea refugiaţilor şi o întâlnire cu preşedintele polonez Andrzej Duda.

Vremuri dificile

Casa Albă ştie, după şocul, aproape stupefacţia lansării invaziei ruse, la 24 februarie, că ceea ce este mai greu abia urmează.

Joe Biden acuza luni că, în opinia sa, este „clar” că preşedintele rus Vladimir Putin ia în calcul să folosească armament chimic şi biologic în Ucraina.

El l-a catalogat deja pe Putin drept un lider „pus cu spatele la zid”, un „criminal de război” care adoptă tactici tot mai „brutale” şi mai sângeroase vizând civili.

Însă un război de durată este o adevărată încercare la adresa frumoasei unităţi afşate până în prezent de către occidentali.

După primele rafale de sancţiuni economice şi fiananciare, foarte dure, opţiunile unor represalii coordonate se reduc şi se lovesc de disparităţi puternice între ţări, de exemplu în privinţa dependenţei de gaze naturale ruseşti.

Aceeaşi dificultate există pe plan militar.

După răsturnări strategice majore ale anumitor ţări şi în urma anunţării unor livrări masive de armament de către Statele Unite, cum poate fi susţinută şi mai mult armata ucraineană?

Mai ales în contextul în care Joe Biden a spus şi a repetat că exclude o confruntare directă cu Rusia, de exemplu prin instituirea unei zone de interdicţie aeriană.

Alt obiectiv al preşedintelui american este să se asigure, aşa cum a promis marţi Jake Sullivan, că occidentalii vorbesc „pe o singură voce” cu China.

Washingtonul a avertizat că Beijingul se expunde unor represalii în cazul unor livrări de echipament militar Rusiei, însă Statele Unite nu au văzut aşa ceva până acum, dădea asigurări marţi consilierul în probleme de securitate naţională.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite