Un altar vechi de 500 de ani a fost demontat bucată cu bucată și mutat dintr-o biserica din Brienz, un sat amenințat de o alunecare de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii dintr-un sat din Elveția au fost evacuați din cauza pericolului unei masive alunecări de teren. De asemenea, a fost dispusă mutarea unui altar vechi de peste 500 de ani, foarte valoros pentru comunitatea locală din punct de vedere istoric.

FOTO Facebook
FOTO Facebook

Lectori și studenți de la Universitatea de Arte din Berna, Oficiul de Conservare a Monumentelor Graubünden, Departamentul de Protecție Civilă, compania de schele Luzi și parohia catolică au colaborat pentru a demonta retablul de 5,6 metri înălțime din goticul târziu (secolul XIV – secolul XVI) din biserica Sf. Calixt, aflată în Oberlandul Bernez, Brienz. 

Altarul, vechi de peste 500 de ani, a fost demontat în mai multe sute de bucăți pentru a putea fi mutat în siguranță. Operațiunile de demontare au fost coordonate de  șeful conservării monumentelor, Simon Berger și au durat trei zile.

Urmează ca piesa istorică să fie restaurată, înainte de a fi remontată integral. Procesul de restaurare era planificat pentru luna viitoare, dar lucrările au început mai repede din cauza evoluției nefavorabile a situației din Brienz. 

Satul Brienz, este situat la o altitudine de 1.150 de metri, la sud-vest de Davos și are în jur de 100 de locuitori. Toți au fost evacuați din satul vechi de secole după ce geologii au avertizat că o masă de două milioane de metri cubi de rocă alpină s-ar putea desprinde și ar produce alunecări masive de teren.

„Știu că nu este ușor să stai în casa altcuiva. Sper ca timpul petrecut departe de Brienz să fie cât mai scurt posibil. Vom depăși această criză împreună”, a transmis primarul Daniel Albertin, potrivit Libertatea

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite