Trupul neînsufleţit al ministrului filipinez Robredo, găsit în epava unui avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corpul neînsufleţit al ministrului filipinez de Interne, Jesse Robredo, declarat dispărut sâmbătă, a fost găsit, azi, şi adus la suprafaţă, relatează Mediafax.

Ministrul a fost declarat dispărut împreună cu alte două persoane, după ce avionul, de mici dimensiuni, în care se aflau, s-a prăbuşit în apropiere de coastă.

Cadavrul lui Jesse Robredo, în vârstă de 54 de ani, a fost descoperit în epava avionului scufundată la adâncimea de 60 de metri, şi la aproximativ 800 de metri distanţă faţă de ţărm.

Avionul de tip Cessna s-a prăbuşit în apropierea coastelor insulei Masbate, atunci când încerca să aterizeze de urgenţă din cauza unor probleme la motor.

"Robredo se afla la bordul unui avion uşor, care se deplasa de la Cebu la Naga. Au avut o problemă la motor şi au cerut permisiunea de a ateriza la Masbate, dar avionul nu a ajuns acolo şi s-a prăbuşit", a declarat un purtător de cuvânt militar din regiune, colonelul Generoso Bolina.

La bord se aflau patru persoane. Un colaborator al lui Robredo a fost salvat, dar ministrul şi cei doi piloţi au murit în urma accidentului.

Robredo era un apropiat al preşedintelui Beningo Aquino. Ca ministru de Interne, el era şeful poliţiei naţionale, dispunând de un efectiv de 143.000 de persoane.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite