Trezoreria americană impune noi sancţiuni în legătură cu Iranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bondurile Trezoreriei americane, atractive pentru străini, cu excepţia chinezilor

Departamentul american al Trezoreriei a prezentat joi noi sancţiuni în legătură cu Iranul, vizând şase persoane pe care le acuză de legături cu Al-Qods, din cadrul Gardienilor Revoluţiei, dar şi trei entităţi iraniene, relatează Reuters.

Executivul prezintă aceste sancţiuni la două zile după ce preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din acordul în dosarul nuclear iranian încheiat la Viena în 2015.

Cele şase persoane şi trei entităţi sunt sancţionate în cadrul reglementărilor americane care vizează suspecţi de terorism şi activităţi financiare iraniene.

Armata israeliană a acuzat Fora Al-Qods - o unitate de elită din cadrul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a Republicii islamice - că a tras aproximativ 20 de proiectile şi obuze de pe teritoriul Siriei către Platoul Golan, fără să facă victime.

Aceste tiruri au provocat o ripostă israeliană fără precedent de la începutul Războiului din Siria, în urmă cu peste şapte ani.

Casa Albă, care a condamnat ”atacurile provocatoare” ale Iranului, a îndemnat Gardienii Revoluţiei ”să-şi asume întrega responsabilitate a consecinţelor şi acţiunilor lor iresponsabile”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite