Tragedie în Nepal: Patru alpinişti francezi au murit într-o avalanşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vârful Manaslu
Vârful Manaslu

Patru alpinişti francezi şi alţi trei sunt daţi dispăruţi în avalanşa care a avut loc pe un vârf muntos din Nepal, care s-a soldat cu cel puţin nouă morţi, potrivit declaraţiilor făcute duminică de sindicatul francez al ghizilor montani, relatează AFP.

"Potrivit informaţiilor de la tabăra de bază, sunt şapte victime franceze, dintre care patru morţi identificaţi după fotografii şi trei dispăruţi, precum şi doi răniţi evacuaţi cu elicopterul către Katmandu", a declarat pentru AFP vicepreşedintele sindicatului francez, Christian Trommsdorf.

Un purtător de cuvânt al ministerului francez al Afacerilor Externe a declarat, la rândul său, că "trei francezi răniţi au fost transportaţi la Katmandu". Ministerul nu a putut confirma că există dispăruţi francezi sau că au murit cetăţeni francezi în avalanşă.

Potrivit declaraţiilor lui Trommsdorf, avalanşa s-a produs pe traseul normal al Muntelui Manaslu.

"Conform informaţiilor noastre primite de la tabăra de bază, această avalanşă s-a declanşat la 7.400 metri altitudine şi a purtat o parte din tabăra numărul 3 până la 6.800 de metri", a precizat acesta.

De asemenea, există victime de naţionalitate germană, italiană şi nepaleză. Bilanţul face din această avalanşă una dintre cele mai mortale din ultimii ani în lanţul himalayan.

Muntele Manaslu este al optulea vârf montan ca altitudine din lume şi este unul dintre cei mai periculosi de escaladat.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite