Topul celor mai importante realizări ale Uniunii Europene pe 2007
Comisia Europeană a plasat în clasamentul celor mai importante 10 acţiuni Tratatul de la Lisabona şi lupta împotriva schimbărilor climatice Comisia Europeană a realizat un top al
Comisia Europeană a plasat în clasamentul celor mai importante 10 acţiuni Tratatul de la Lisabona şi lupta împotriva schimbărilor climatice
Comisia Europeană a realizat un top al realizărilor cu care se poate lăuda la sfârşitul anului 2007. Clasamentul de anul acesta demonstrează că preocupările cetăţenilor comunitari se situează în centrul activităţilor zilnice ale Uniunii Europene, cum ar fi crearea de noi locuri de muncă, lupta împotriva schimbărilor climatice, posibilitatea de a călători fără paşaport, reducerea tarifelor de rooming, reducerea costurilor la biletele de avion către SUA, încurajarea unei alimentaţii sănătoase, apărarea intereselor consumatorilor, şi nu în ultimul rând, Tratatul de la Lisabona.
1. Recent, liderii UE au adoptat Tratatul de la Lisabona pentru a mări eficienţa şi caracterul democratic al Uniunii celor 27, acordând puteri sporite Parlamentului European şi garantând că legislativele naţionale vor avea un cuvânt mai greu de spus în elaborarea politicilor comunitare. Tratatul va trebui ratificat de fiecare stat membru în parte, înainte de a intra în vigoare, speră liderii UE, până la viitoarele alegeri pentru Parlementul European din iunie 2009. Acest document îi va permite uniunii să răspundă mai bine unor noi provocări, cum ar fi schimbările climatice, securitatea energetică, imigraţia sau criminalitatea transfrontalieră.
2. O altă realizare importantă a fost crearea de noi locuri de muncă. În anul 2007, rata şomajului a scăzut în Europa, mai ales datorită unei economii sănătoase şi stabilităţii preţurilor, consecinţă directă a existenţei unei monede puternice, euro. Moneda europeană a atins recorduri istorice faţă de dolarul american şi yenul japonez. Aproximativ 3,6 milioane de locuri de muncă au fost create anul acesta. Creşterea economică cea mai ridicată s-a înregistrat în ţările care au aderat la Uniune în 2004 şi 2007.
3. UE şi-a asumat responsabilităţile care îi revin în calitate de actor global, situându-se în avangarda luptei împotriva schimbărilor climatice şi a consecinţelor acestora: creşterea nivelului mărilor, secetele devastatoare, alte intemperii catastrofice. Uniunea a pus la punct o ambiţioasă strategie de reducere a gazelor cu efect de seră, una din cauzele încălzirii planetei. Punctul forte al acestei strategii îl reprezintă angajamentul pe care liderii comunitari şi l-au luat în martie de a reduce cu 30 la sută emisiile de dioxid de carbon şi alte noxe până în 2020.
4. Posibilitatea de a călători fără paşaport, prevăzută de acordul Schengen, a fost extinsă, iar acum beneficiază de ea majoritatea ţărilor care au aderat la UE în 2004. Pentru cetăţenii din statele nou intrate în Uniune, a fost ca un cadou de Crăciun, pentru că vor putea să se întoarcă acasă cei care lucrează în alt stat membru UE sau să plece în vacanţă de sărbători, fără a mai fi supuşi controalelor vamale. Prevederile Schengen se aplică, de luna aceasta, celor care călătoresc pe autostrăzi şi pe mare. Controalele aeroportuare pentru zborurile în interiorul Uniunii vor fi ridicate anul viitor, în martie. De beneficiile spaţiului Schengen nu se bucură încă cetăţenii din România, Bulgaria şi Cipru.
5. Reducerea tarifelor de rooming. Ţinându-şi o promisiune făcută în anul 2006, Comisia a impus o reducere drastică a costurilor de utilizare a telefoanelor mobile pe parcursul deplasărilor în Europa. Graţie unei noi directive comunitare, preţurile convorbirilor celor 400 milioane de posesori de telefoane mobile au început săă din iulie şi octombrie cu până la 60 la sută pentru apelurile efectuate şi primite din sau către un alt stat membru. Eurotarifele aplicate pentru apelurile făcute sunt acum de 0,49 eurocenţi şi 0,24 eurocenţi pentru cele primate. Tarifele medii precedente erau de 1,10 euro şi, respectiv, 0,58 eurocenţi. Această măsură a fost una dintre cele mai populare în rândul consumatorilor comunitari. scad
6. Observatorii europeni, tot mai solicitaţi. Promovarea valorilor democraţiei în întreaga lume de către Uniunea Europeană a fost bine văzută în state de pe toate continentele, după cum rezultă din creşterea numărului cererilor de monitorizare a alegerilor de către observatori ai UE. Anul acesta, Uniunea a trimis nouă misiuni de observare a scrutinelor din Asia de Sud-Est, cum ar fi Timorul Oriental, şi până în Africa - Siera Leone, Mauritania sau Togo. Apărarea democraţiei stă la baza politicii externe şi securitate comună a UE.
7. Liberalizarea pieţei furnizorilor de electricitate. Consumatorilor europeni li s-a oferit posibilitatea de a-şi alege furnizorul de electricitate şi gaz. Eliminarea monopolului la electricitate şi gaz a fost mult timp o prioritate a UE. Această măsură se înscrie în lupta împotriva schimbărilor climatice, a garantării securităţii de aprovizionare şi a încurajării cetăţenilor de a utiliza energia mai eficient. Pentru început, această liberalizare va fi mai ales în beneficiul utilizatorilor industriali, al întreprinderilor mici şi implicit al consumatorilor particulari.
8. Acordul "cer deschis" încheiat cu SUA. Potrivit acestui acord, companiile aeriene europene pot asigura zboruri de pasageri în orice punct din Statele Unite. Reciproca este şi ea valabilă. Ele îşi pot fixa propriile tarife, fără nicio ingerinţă guvernamentală. Acest acord face posibilă reducerea costurilor la biletele de avion cu destinaţia SUA. În plus, Comisia Europeană estimează că vor fi create până la 80.000 de locuri de muncă în Uniune şi SUA în următorii cinci ani, iar beneficiile economice s-ar putea ridica la 12 miliarde de euro, graţie creşterii concurenţei.
9. Încurajarea unei alimentaţii sănătoase, prin intermediul reformelor din septembrie privind producerea şi comercializarea fructelor şi legumelor. Uniunea Europeană a constatat, în baza unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, că doar grecii şi italienii consumă zilnic 400 grame de fructe şi legume, cantitate considerată necesară unei vieţi sănătoase.
Drept urmare, a hotărât să-i încurajeze şi pe ceilalţi cetăţeni comunitari să urmeze acest exemplu. UE a alocat bani pentru un program care să finanţeze companiile care încurajează consumul de legume şi fructe şi care se adresează mai ales copiilor şi tinerilor.
O altă măsurăă promovarea produselor biologice, obţinute fără aditivi artificiali. Reforma, care va demara anul viitor, vine în ajutorul agricultorilor. Subvenţiile comunitare sunt menite să determine înfiinţarea de grupuri de producători care să poată negocia mai bine preţurile cu marile lanţuri de distribuţie en detail care deţin între 70 şi 90 la sută din vânzările de produse alimentare. vizeaz
10. Apărarea intereselor consumatorilor. Politica comunitară în domeniul concurenţei împiedică întreprinderile dominante să-şi folosească puterea economică pentru a limita concurenţa. Uniunea a pus accentul pe libertatea de alegere a consumatorilor şi pe asigurarea unor condiţii egale pentru toate firmele comunitare, indiferent de mărimea lor.
Comisia dă exemplu procesul intentat companiei Microsoft pe care a acuzat-o de practici monopoliste. Executivul european speră că această sentinţă a Curţii Europene de Justiţie să constitue un avertisment pentru toate întreprinderile dominante dacă îngrădesc concurenţa, mai ales în sectoarele tehnologice.



















































