Tiranii au învăţat lecţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la Arabia Saudită, în est, până la Siria, în vest, regimurile din Orientul Mijlociu sunt sub presiune, iar liderii lor se gândesc cum să evite soarta lui Gaddafi.

Iată una din lecţii: dictaturile cu arme nucleare şi chimice nu sunt bombardate. Libia e atacată pentru că şi-a împuşcat propriii cetăţeni, dar Coreea de Nord a scăpat nepedepsită pentru că a înfometat milioane de oameni şi şi-a atacat un vecin. Mesajul recent al preşedintelui Barack Obama către poporul iranian nu a pomenit nimic despre o ameninţare la adresa regimului.

Libia a înţeles mai demult această realitate geopolitică. În 1970, a oferit Chinei 100 de milioane de dolari pentru o bombă nucleară. Din fericire, Zhou Enlai, premierul chinez, a refuzat. Apoi, în 1997, Abdul Qadeer Khan, specialistul nuclear pakistanez, a acceptat o ofertă similară şi a început să furnizeze Libiei componente pentru îmbogăţirea uraniului şi o schiţă pentru construirea unei bombe.

În 1986, după ce Tripoli a fost bombardat pentru că sponsoriza terorismul, ţara a început să producă şi arme chimice. Dar, în 1999, slăbită după ani de sancţiuni, Libia a deschis contacte cu Occidentul care au dus, în final, la abandonarea acestor arme strategice, în schimbul reintegrării ţării în economia globală. Cred că putem specula că, uitându-se în urmă, colonelul Gaddafi simte probabil că a renunţat prea devreme.

A doua lecţie este că tiranii trebuie să aibă resurse pentru a ucide mulţi oameni, repede. Armata Libiei, cu mai puţin de 100.000 de soldaţi, nu a putut comite masacre pe scară largă înainte de intervenţia coaliţiei. Occidentul trebuie să elaboreze un set explicit de norme la care ar trebui să adere partenerii săi regionali şi să le pună riguros în aplicare. Eliberarea Libiei de Gaddafi nu valorează mai nimic dacă alţi despoţi din regiune şi nu numai vor deveni mai puternici, după această experienţă. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite