Tinerii europeni, din ce în ce mai antiamericani
0Opiniile negative alimentate de războiul din Irak, spiritul comercial şi cultura armelor nu împiedică însă generaţia de mâine a Europei să aprecieze creativitatea şi non-conformismul
Opiniile negative alimentate de războiul din Irak, spiritul comercial şi cultura armelor nu împiedică însă generaţia de mâine a Europei să aprecieze creativitatea şi non-conformismul americane
"Generaţia de mâine" a Europei este puternic influenţată în atitudinea faţă de America de războiul din Irak, transmite AP. Unii analişti vorbesc chiar despre "Generaţia Irak", amintind de "Generaţia Vietnam", a cărei cultură a fost puternic influenţată de război în America anilor '60. Vederile tinerilor europeni privind SUA şi identitatea sa sunt însă complexe, ei începând să facă diferenţă între America şi Casa Albă.
Tinerii europeni cu vârste până în 30 de ani au atitudini negative faţă de America, acestea accentuându-se constant, de la începutul războiului din Irak care a durat deja mai mult decât cel de-al Doilea Război Mondial. "Pe măsură ce războiul se prelungeşte, sentimentele tinerilor din Germania devin mai intense. Îmi fac probleme privind viitorul relaţiilor cu SUA", a declarat Heinrich Kreft, consilier al Partidului Creştin Democrat din Berlin. Potrivit unui sondaj realizat în iunie în Marea Britanie, opiniile favorabile faţă de SUA ale tinerilor sub 34 de ani au scăzut de la 83% la 51% între 2000 şi 2007, în Franţa, de la 62% la 39% în acelaşi interval, iar în Germania, de la 78 la 30%.
"Am pierdut încrederea în America"
Chiar dacă sondajele arată că sentimentele antiamericane au atins apogeul, părerile tinerilor despre America sunt nuanţate, scrie AP. "Războiul şi-a pus amprenta asupra noastră. Am pierdut încrederea pe care părinţii noştri o aveau în America. Mulţi spun că noi nu suntem ca ei, suntem mândri să fim "vechea Europă". Ne place însă cultura americană.
Îl criticăm pe Bush, dar ne uităm în fiecare seară la filme produse la Hollywood, ne place Bill Murray şi Quentin Tarantino", spune Barbara Schumacher, proaspăt absolventă, angajată la Consiliul German pentru Relaţii Internaţionale. Arno Borgers, student la Universitatea Humboldt din Berlin, spune că toţi prietenii lui cred că războiul din Irak este "o mare greşeală". "Totuşi, eu am crescut fascinat de America şi sunt admirator al unor seriale de televiziune precum "The Simpsons" şi al unor subculturi precum hip-hopul. Începem să înţelegem cât de complexă este America, mai ales din mass-media, tv, filme şi muzică şi începem să facem distincţie între America şi Casa Albă", spune el.
Noile tehnologii vin "la pachet" cu americanizarea
În afară de problema războiului, tinerii europeni citează printre defectele Americii cultura armelor, precaritatea sistemului sanitar, lipsa de echilibru în Orientul Mijlociu, comercialismul, diferenţa dintre venituri şi tendinţa de a rezolva totul în instanţă.
"Credem că ţări precum SUA, care îşi impun cultura asupra altora, sunt mult mai greu de respectat. Mulţi oameni s-au săturat de americanizare. Vrem noile tehnologii din America, dar ele vin la pachet cu atitudinile comerciale americane", spune Bruno, un absolvent francez.
Matilda, o tânără din Suedia care studiază la Paris, spune că dominarea Americii o deranjează. "Eu nu cumpăr nimic de la McDonald's. Este prea american. Totul este comercial, aşa că, chiar dacă ai impresia că faci o alegere, de fapt nu ai de ales".
"Auzim de Condi Rice, dar nu ştim ce face Javier Solana"
Tinerii europeni spun că America impune, în mare măsură, un mod de gândire, deoarece lumea înoată într-un ocean al mass-mediei americane. Unii dintre ei cred că o Europă mai puternică este o alternativă la modelul global american, scrie AP.
"Noi vedem în America prima putere a lumii. O simţim în jurul nostru în fiecare zi. Ştim mereu ce se întâmplă în California, auzim despre Orientul Mijlociu ştim ce face Condi Rice în fiecare zi, dar nu avem idee ce face şeful european al politicii externe Javier Solana".























































