Think tank londonez: „Trupe britanice în Europa de Est, pentru a întâmpina ameninţarea rusă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După decenii, Marea Britanie trebuie să se confrunte cu un competitor statal serios pe continentul european. Aşadar, consideră James Rogers şi Andra-Lucia Martinescu, co-autori ai unui recent raport pe această temă, în loc să se sustragă dinamicilor de pe continent, Marea Britanie ar trebui să reafirme dimensiunea europeană a politicii sale globale cu mai multă forţă.

Avertismentul raportului, realizat în cadrul think tank-ului Henry Jackson Society din Londra, este că Rusia lui Vladimir Putin constituie o ameninţare la adresa statelor central-est-europene, şi chiar a Marii Britanii, inclusiv pentru că încearcă, practic, să scindeze naţiunile vestice.

„Această situaţie va avea nevoie, cel mai probabil, de o nouă amprentă militară britanică în Europa de Est, inclusiv staţionarea permanentă de trupe în naţiunile Aliate expuse, pentru a oferi garanţii întregului continent că va avea parte de siguranţă şi prosperitate – aceasta fiind o componentă critică a sistemului de apărare geostrategic al Marii Britanii”, reiese din raportul citat de Daily Telegraph şi de Russia Today, între altele.

Dacă Europa este piesa centrală a sistemului de apărare al Marii Britanii, atunci Europa de Est, expusă la politica externă agresivă promovată de Rusia, are cea mai mare importanţă pentru această apărare.

Statele Baltice au nevoie de protecţie suplimentară împotriva politicii de generare a „haosului gestionabil” de-a lungul flancului estic al NATO, promovate de Vladimir Putin. De altfel, acestea au şi cerut NATO amplasarea permanentă de trupe pe teritoriul lor. În calitate de cea mai puternică militar ţară europeană, Marea Britanie are responsabilitatea faţă de aliaţii săi şi faţă dea ea însăşi să reacţioneze adecvat - recomandă autorii raportului, care luni, 7 septembrie, au fost audiaţi în Camera Lorzilor pe acest subiect. - OR 

Notă: 

Andra-Lucia Martinescu este doctorandă în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la Universitatea Cambridge. În perioada iulie 2014 - februarie 2015 a fost consilieră pentru relaţii internaţionale la Preşedinţia României.

James Rogers este director al Departamentului de Studii Politice şi Strategice al Colegiului de Apărare Baltic, din Estonia. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite