„Teroristul roşu“ naşte un conflict între Italia şi Brazilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul activist de stânga Cesaro Battisti, condamnat în italia pentru patru crime, a fost eliberat din închisoare de Brazilia. Italia a protestat dur în scandalul Battisti: şi-a rechemat ambasadorul şi a explicat că se va adresa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

Decizia Braziliei de a-l elibera pe fostul activist italian Cesare Battisti, considerat de Roma drept unul dintre cei mai duri terorişti politici de extremă stânga din ultimele decenii, a adus această ţară în pragul unui conflict diplomatic cu Italia. „Un precedent periculos şi o palmă la adresa victimelor terorismului din toate timpurile", a reacţionat Cabinetul de la Roma. După care şi-a rechemat ambasadorul din Brazilia pentru consultări.

O reacţie dură au avut şi europarlamentarii italieni, care au condamnat atitudinea pasivă a Comisiei Europene, potrivit căreia diferendul trebuie soluţionat la nivel bilateral între Italia şi Brazilia. Eurodeputaţii italieni apreciază însă că această atitudine dăunează imaginii UE pe scena internaţională. Roma a decis deja să se adreseze Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga şi a ameninţat că „meciul nu s-a terminat".

Curtea Supremă din Brazilia a respins recursul Italiei şi a refuzat să-l extrădeze pe Battisti. În Italia, justiţia îl condamnase la închisoare pe viaţă. Decizia a fost rău primită. Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, de obicei echilibrat în declaraţii, a deplâns faptul că „decizia va pune în dificultate raporturile istorice de amiciţie dintre cele două ţări". Şeful guvernului de la Roma, Silvio Berlusconi, s-a declarat şi el „amărât" şi a estimat că „Brazilia nu ţine seama de dorinţa legitimă a familiilor victimelor lui Battisti de a se face dreptate".

Decizia iniţială de a nu-l extrăda pe Battisti fusese luată de fostul preşedinte brazilian Lula da Silva în ultima zi a mandatului său. Roma reacţionase virulent, îşi rechemase şi atunci ambasadorul pentru consultări şi îi ceruse succesoarei lui Lula, Dilma Roussef, să revină asupra alegerii făcute de mentorul ei. Noua preşedintă a refuzat, invocând suveranitatea statului.

Cine este „teroristul roşu"

Cazul Battisti redeschide una dintre cele mai tulburi pagini din istoria recentă a Italiei, mai precis aşa-zişii „ani de plumb" ai luptei politice armate între extremiştii de dreapta şi de stânga. În anii '70-'80, acest conflict a însângerat întreaga Peninsulă şi a instaurat un climat de nesiguranţă fără precedent în UE. Ciocnirile dintre extreme alternau cu atentate împotriva obiectivelor şi funcţionarilor de stat, în care erau atacate tribunale, gări, trenuri, bănci, funcţionari bancari, poliţişti, oameni politici şi jurnalişti incomozi (numai în anul 1980 au fost ucişi 125 de oameni, din care 85 într-un sângeros atentat cu bombă în gara din Bologna). Născut în 1954, Battisti a militat în anii '70 în mişcările de extremă stânga apropiate partidului comunist şi, potrivit procurorilor Italiei, are pe conştiinţă zeci de victime.

Arestat în 1979, Battisti a evadat din închisoare în '81, în timp ce aştepta procesul pentru patru crime comise în anii '70. Pentru acele crime a şi fost condamnat, în lipsă, la închisoare pe viaţă. După un lung periplu, a ajuns în Franţa, unde a beneficiat de „jurisprudenţa Mitterrand" (foştilor activişti italieni li se permitea să se refugieze în Hexagon, cu condiţia să nu mai militeze).

Aici, a devenit autor de romane poliţiste. Mai mult, prezentându-se mereu drept o victimă a persecuţiei politice din Italia, şi-a atras simpatia unor amici „de renume pe scena mondială", ca Gabriel Garcia Marquez sau Bernard-Henri Lévy. În 2004, după ce Jacques Chirac decidea să pună capăt politicii predecesorului său şi să-l extrădeze pe Battisti, militantul a decis să fugă din nou. De data aceasta, în Brazilia. Arestat la Rio în 2007, el a stat patru ani în închisoare, până în această săptămână, când şi-a recâştigat libertatea, obţinând totodată o viză de şedere pentru scriitori.

"Prima repriză a fost câştigată de terorism; a doua s-ar putea juca în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga."
Franco Frattini
ministrul italian de Externe

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite