Tea Party, o „invenţie“ indiană?

Cine ştie ce pretenţii pot ridica oamenii dacă se trezesc bine reprezentaţi la nivel politic?

Liderul comunist chinez Mao Zedong spunea odată că revoluţia nu este o cină socială. Şi totuşi, revoluţia americană a început cu o serată de ceai. Boston Tea Party din 1773 a fost un protest al coloniştilor americani faţă de taxele pe care le plăteau Imperiului britanic, deşi nu erau reprezentaţi în Parlamentul de la Londra. Mişcarea Tea Party din America zilelor noastre are un cui împotriva taxării, cu sau fără reprezentare.

Sau, altfel spus, aderenţii ei nu cred că politicienii ar trebui să facă prea multe atunci când se află la putere. Ei nu se opun doar proiectului de reformă a sănătăţii sau pachetului de stimulare a economiei. Rand Paul, membru al mişcării Tea Party, care a câştigat recent primarele republicane din Kentucky, îşi exprima nedumerirea faţă de eforturile de curăţare a petei de petrol din Golful Mexic, apreciind că „uneori astfel de accidente au loc".

Când un lucru se întâmplă trebuie lăsat să se întâmple, în loc ca guvernul să investească energie şi resurse pentru a încerca să diminueze efectele negative. Atitudine ce poate fi regăsită şi la politicienii indieni. Non-acţiunea pare a fi net superioară acţiunii. Cine ştie ce pretenţii pot ridica oamenii dacă se trezesc bine reprezentaţi la nivel politic?

Non-acţiunea este motivul pentru care guvernul indian este întotdeauna în impas. Partidele de opoziţie consideră că este de datoria lor să nu fie de acord cu ceea ce propune guvernul. Partenerii de coaliţie par a fi un cal troian al opoziţiei.

Când gherilele maoiste provoacă haos în ţară, acţiunile ministrului de Interne Chidambaram sunt criticate sever chiar în interiorul Congresului.

Rezultatul? Un guvern divizat, dar haideţi să ne amintim că am pornit tocmai de la premisa că o guvernare limitată este bună. Până la urmă, India a fost prima superputere a ceaiului. Ar fi nedrept să-i lăsăm pe americani să îşi revendice un lucru atât de specific indian.