Țara care a rămas fără loc în cimitire din cauza sutelor de migranți morți pe Marea Mediterană

0
Publicat:

Autoritățile din Tunisia iau în considerare construirea de noi cimitire, deoarece țara rămâne fără spațiu pentru a îngropa sute de cadavre ale refugiaților care pier pe Marea Mediterană. În primele 3 luni ale acestui an, portivit ONU, un număr tot mai mare de bărci cu migranți au naufragiat.

Barcă cu migranți în Marea Mediternaă FOTO Shutterstock
Barcă cu migranți în Marea Mediternaă FOTO Shutterstock

Cadavrele, inclusiv cele ale copiilor și ale femeilor însărcinate, apar adesea pe plajele din Tunisia, unde sunt adunate și îngropate.

Anul trecut, potrivit Semilunii Roșii Tunisiene, numai în regiunea Sfax au fost recuperate peste 800 de cadavre, iar peste 300 au fost găsite de la începutul anului 2023. Drept urmare, înmormântările au loc aproape în fiecare zi. Morgile locale și-au depășit capacitatea, iar locurile de înmormântare în multe cimitire municipale, aproape că s-au epuizat, relatează The Guardian.

Din cauza afluxului de victime, a fost depășită capacitatea Secției de Medicină Legală a spitalului universitar Habib Bourghiba de a găzdui cadavre”, se arată într-un comunicat al guvernoratului Sfax, care a convocat o întâlnire de urgență cu autoritățile sanitare, pentru a găsi „soluții radicale” la această problemă. Printre acestea se numără „alocarea rapidă a unui cimitir pentru imigranți și furnizarea de camioane frigorifice pentru a transporta corpuri adesea în descompunere”.

Peste 35.000 de persoane au încercat să ajungă în Lampedusa

Din ianuarie, conform sursei citate, peste 35.000 de persoane, aproape de patru ori mai multe decât în ​​2022, au ajuns pe litoralul italian, cu o creștere bruscă în ultima lună. Aceștia încearcă să ajungă pe micuța insulă italiană Lampedusa, unul dintre cele mai sudice teritorii ale Europei. Potrivit datelor Agenției ONU pentru Refugiați, UNHCR, aproape 20.000 de migranți au plecat din Tunisia în acest an și aproximativ 15.500 din Libia. Cu toate acestea, mai multe plecări înseamnă și mai multe decese, autoritățile italiene și malteze fiind acuzate de întârzieri în eforturile de salvare.

Filippo Furri, cercetător asociat la Mecmi, un grup de cercetare care studiază decesele în timpul migrației, a declarat: „Sistemul tunisian de primire și gestionare a cadavrelor nu a fost pregătit pentru o astfel de situație. Secțiile de medicină legală se prăbușesc, cimitirele se prăbușesc. Legiștii tunisieni care efectuează autopsii pe cadavrele solicitanților de azil subsaharieni servesc la stabilirea cauzelor morții și nu la identitatea victimei”, a spus Furri. „Nu există obligația autorităților de a identifica un cadavru. Dacă, în plus, nu există membri ai familiei care să raporteze o dispariție, identificarea devine „irelevantă” pentru autorități.

Numeroase decese nu sunt raportate

Silvia Di Meo, antropolog la Universitatea din Genova și membră a Mem.Med – Memoria Mediterranea, un proiect cofinanțat de UE al cărui scop este identificarea persoanelor dispărute în Marea Mediterană, a declarat că mult mai multe persoane au murit în încercarea de a traversa Marea Mediterană.

„Există numeroase decese care nu sunt raportate la nivel național”, a spus Di Meo. „Pe baza rapoartelor pe care le primim de la familiile migranților, știm că multe decese rămân necunoscute. Sunt trupuri care nu ajung pe uscat și nu sunt recuperate”.

Ea a spus că nu există voință pentru a se cunoaște o situație exactă "pentru că acest lucru necesită asumarea răspunderii și recunoașterea diferitelor crime. Aceștio morți sunt foarte incomozi din punct de vedere politic”, a adăugat ea.

Identificarea victimelor, una din marile probleme

Pentru a contracara situația de urgență, unele municipalități tunisiene au autorizat înmormântarea migranților în cimitirele locale. Într-unul dintre cimitirele din orașul de coastă Sfax, situat la 170 de mile (270 km) sud-est de Tunis, autoritățile au desemnat deja o zonă pentru înmormântarea migranților.

Una dintre principalele probleme în recuperarea migranților blocați pe coasta tunisiană este aceea de a identifica victimele”, a spus un activist al societății civile care ajută la recuperarea cadavrelor. „Este o sarcină foarte complicată, având în vedere că majoritatea cadavrelor sunt găsite fără documente și într-o stare avansată de descompunere, ceea ce sugerează că au fost în apă pentru câteva zile.

Italia și Malta, cele două țări membre ale UE care, conform dreptului internațional, sunt obligate să intervină pentru a salva solicitanții de azil din Marea Mediterană, au fost acuzate că nu au răspuns prompt la diverse apeluri de urgență, efectuate de pe bărci care se scufundau.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite