Suspecţi de terorism din Bahrein şi-au recunoscut vina la televizor
Televiziunea de stat din Bahrein a difuzat în această seară o înregistrare care cuprinde mărturisirile a 14 persoane arestate pentru că au complotat în vederea comiterii unor atentate în capitala Manama, relatează AP, potrivit Agerpres.
Emisiunea conţine mărturii ale celor 14 persoane despre modul în care au fost antrenate în Siria, de irakieni şi de sirieni, pentru a construi bombe.
Suspecţii au fost acuzaţi că au complotat în vederea atacării unor locaţii comerciale în timpul sărbării naţionale a statului Bahrein din luna decembrie.
Avocaţii respectării drepturilor omului din Bahrein susţin că difuzarea înregistrării mărturisirilor duce la încălcarea dreptului la un proces corect.
Comunitatea şiită din Bahrein a acuzat în repetate rânduri faptul că este interesele îi sunt neglijate de conducerea sunită a ţării.



















































