Summitul NATO de la Bucureşti, sub semnul "Aripilor libertăţii"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuniunea Alianţei are, de ieri, logo oficial. Inspirat de Monumentul eroilor aerului din Piaţa Aviatorilor, logoul a fost lansat la Bruxelles, în prezenţa lui Traian Băsescu. Potrivit

Reuniunea Alianţei are, de ieri, logo oficial. Inspirat de Monumentul eroilor aerului din Piaţa Aviatorilor, logoul a fost lansat la Bruxelles, în prezenţa lui Traian Băsescu. Potrivit autorilor, logoul îmbină o temă esenţială pentru români - libertatea şi rezistenţa în faţa încercărilor istoriei - cu elemente definitorii ale Alianţei Nord‑Atlantice.

Decizia privind logoul oficial al summitului Alianţei a fost luată la sfârşitul anului 2007, după un concurs la care au participat peste 80 de lucrări aparţinând atât firmelor de specialitate, cât şi unor studenţi, artişti plastici şi graficieni. După preselecţie, doar cinci dintre participanţi au fost desemnaţi să intre în finală. Criteriul de selecţie a fost interpretarea grafică a prezenţei active a României în cadrul NATO şi originalitatea. Decizia finală în privinţa însemnului oficial al summitului a aparţinut secretarului general Jaap de Hoop Scheffer, care s-a declarat impresionat de tema ce a inspirat lucrarea "Aripile libertăţii".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite