Sud-coreenii vor organiza pe 9 mai alegeri prezidenţiale pentru a o înlocui pe Park Geun-hye. Fosta preşedintă va fi audiată de procurori săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile sud-coreene au anunţat miercuri dimineaţă că vor organiza alegeri prezidenţiale pe data de 9 mai, după ce magistraţii constituţionali au decis la finele săptămânii trecute să o demită pe preşedinta Park Geun-hye, implicată într-un scandal masiv de corupţie, care a zguduit întreaga naţiune şi a scos milioane de oameni în stradă doar în metropola Seul, relatează Reuters.

Premierul Hwang Kyo-ahn a declarat anterior că nu are de gând să candideze într-un scutin prezidenţial, deşi ocupă interimatul funcţiei de preşedinte după suspendarea din decembrie a lui Park Geun-hye.

Hwang este văzut în sondaje drept un posibil candidat de prim rang al conservatorilor, deşi este reticent să candideze în alegerile prezidenţiale.

Pe de altă parte, procurorii sud-coreeni au anunţat miercuri dimineaţă că i-au ordonat lui Park Geun-hye să se prezinte săptămâna viitoare la audieri cu privire la scandalul masiv de corupţie care a dus la demiterea sa de la Casa Albastră. 

”Am trimis deja un ordin în această dimineaţă... către avocaţii lui Park. Data audierii este 9.30 pe 21 martie”, se arată într-un comunicat emis de Procuratură.

Park Geun-hye a refuzat până în acest moment să se prezinte la audieri, deşi a fost citată în repetate rânduri de procurorii sud-coreeni înainte de demiterea ei prin decizia Curţii Constituţionale.

Însă, decizia magistraţilor constituţionali a lăsat-o fără privilegiile executive, care o protejau de punerea sub acuzare într-o anchetă penală.

Avocaţii fostei preşedintă au explicat că aceasta are de gând să coopereze împreună cu anchetatorii.

Park Geun-hye va deveni al patrulea fost lider sud-coreean audiat din cauza unui scandal de corupţie.

Chun Doo-Hwan şi Roh Tae-Woo au fost chiar condamnaţi la închisoare pentru luare de mită, după ce au condus ţara sprijiniţi de armată în anii '80 şi '90.

Roh Moo-Hyun este un alt fost preşedinte sud-coreean vizat de anchetatorii anticorupţie, care s-a sinucis în urmă cu opt ani aruncându-se în gol de pe o stâncă, după ce a devenit suspect într-un caz de luare de mită.

Park Geun-hye, în vârstă de 65 de ani, este acuzată, împreună cu o prietenă şi unul dintre foştii ei consilieri, ambii inculpaţi, că au exercitat presiuni asupra unor mari companii sud-coreene să facă donaţii către două fundaţii create în vederea susţinerii iniţiativelor sale politice.

Printre aceste companii se numără inclusiv gigantul Samsung.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite