SUA va aproviziona Pakistanul cu drone - Revista presei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională de astăzi scrie despre aprovizionarea Pakistanului cu drone de către SUA, meciul caritabil din Panama sau tabăra pentru supravieţuitorii cutremurului din Haiti. Printre alte subiecte, Everestul va fi salubrizat, iar David Miliband speră într-un 'elan' la conferinţa de la Londra.

SUA va aproviziona Pakistanul cu drone. Statele Unite ale Americii intenţionează să introducă în Pakistan mai mute drone neînarmate pentru a ajuta armata în lupta cu militanţii talibani, potrivit unui oficial al Apărării americane, citat de AFP. Detalii în această chestiune a oferit secretarul de stat pe probleme de Apărare, Robert Gates, aflat într-o vizită oficială în Pakistan. Acesta a fost întrebat de reporterii unei televiziuni locale care sunt palanurile SUA în această privinţă."Există unele drone neînarmate pe care le luăm în considerare", a spus Gates.

Messi şi prietenii, într-un meci de binefacere în Panama.
Vedeta argentiniană a echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, Lionel Messi, va disputa în Panama o partidă de binefacere alături de 'prietenii săi' din America de Sud, împotriva unor fotbalişti reprezentând 'Restul lumii', au informat organizatorii partidei, care se va disputa pe 18 iulie pe stadionul Rommel Fernandez, din Ciudad de Panama, potrivit Canadian Press.

Supravieţuitorii din Haiti, într-o tabără. Haiti a anunţat că va reinstala 400.000 de supravieţuitori ai cutremurului ce a lovit capitala sa Port-au-Prince în tabere din afara oraşului, transmite The Wall Street Journal. Şeful de personal al preşedintelui Rene Preval a declarat pentru AP că guvernul este îngrijorat faţă de condiţiile sanitare din sutele de corturi ridicate la Port-au-Prince după cutremurul de la 12 ianuarie.

Expediţie de salubrizare pe Everest. Un grup de alpinişti nepalezi de mare valoare a prevăzut o expediţie dificilă şi riscantă pe Everest, cel mai înalt vârf din lume, pentru a salubriza Acoperişul lumii, eliberându-l de gunoaiele acumulate în cursul deceniilor de alpinism intensiv. 20 de persoane, conduse de alpinistul Namgyal Sherpa, care a cucerit deja de 7 ori Everestul, vor escalada fără butelii de oxigen, şi-au propus să strângă peste 2 tone de resturi, potrivit AFP.

David Miliband speră într-un 'elan' la conferinţa de la Londra. Conferinţa de la Londra asupra Afganistanului, la 28 ianuarie, trebuie să dea un elan acţiunii internaţionale pentru stabilizarea ţării, a declarat joi şeful diplomaţiei britanice David Miliband. "Sper într-adevăr că elanul conferinţei de la Londra va contribui" la ameliorarea părţii civile a misiunii, a pledat secretarul Foreign Office-ului după o întâlnire la Washington cu omologul său american Hillary Clinton, notează The Washington Post.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite