SUA şi Germania vor instala rachete în Turcia, la graniţa cu Siria
0
Statele Unite vor instala două baterii de rachete de tip Patriot şi aproximativ 400 de militari în Turcia, în cadrul NATO, cu scopul de a consolida apărarea aliatului turc, în contextul în care războiul civil din Siria vecină devine tot mai violent, a anunţat un oficial turc, relatează AFP.
Ordinul oficial în vederea acestei mobilizări a fost semnat de către secretarul american al Apărării Leon Panetta, înainte ca avionul la bordul căruia se afla să aterizeze vineri la baza de la Incirlik, în sudul Turciei, i-a anunţat purtătorul său de cuvânt, George Little, pe jurnalişti care îl însoţeau.
"Secretarul a semnat un ordin, în timp ce ne aflam în drum către Turcia, care priveşte instalarea a două baterii de rachete (de tip) Patriot şi a 400 de militari pentru a le susţine în Turcia", a subliniat purtătorul de cuvânt, care a adăugat că operaţiunea va fi efectuată "în săptămânile următoare".
Turcia "este un aliat apropiat", iar administraţia americană este pregătită, în contextul NATO, să contribuie la apărarea sa, a continuat Little.
Deputaţii germani din cadrul Bundestagului au aprobat vineri cu o foarte largă majoritate trimiterea de rachete de tip Patriot în Turcia pentru a proteja această ţară de eventuale ameninţări siriene, în cadrul unei misiuni NATO, relatează AFP.
Acest vot deschie calea unei instalări de către Germania a două baterii de rachete şi până la 400 de militari din cadrul Bundeswehr în sudul Turciei, la solicitarea Ankarei.