Statele Unite intenţionează să includă Venezuela pe lista neagră a ţărilor care sprijină terorismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, în prim-plan, este un critic acerb al Statelor Unite EPA
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, în prim-plan, este un critic acerb al Statelor Unite EPA

Administraţia Trump ia în calcul să adauge Venezuela pe lista neagră a ţărilor care sprijină terorismul, spune o sursă apropiată dosarului.

Conform The Washington Post, Departamentul de Stat american a solicitat mai multor agenţii opinii în legătură cu o astfel de decizie, care ar reduce ajutorul economic şi ar antrena noi sancţiuni economice contra unei ţări afectate deja de hiperinflaţie şi o lipsă de materii prime.

Potrivit sursei citate de cotidianul american, discuţiile pe tema Venezuelei sunt impulsionate de senatorul republican Marco Rubio, care insistă de ceva timp pentru adoptarea unei linii dure împotriva preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

Casa Albă a refuzat să comenteze acest subiect, dar o sursă anonimă a declarat că administraţiei Trump i-ar fi dificil să găsească probe concrete cu privire la susţinerea terorismului de către Venezuela.

Patru ţări figurează în prezent pe lista americană a sponsorilor terorismului, şi anume Coreea de Nord, Iran, Sudan şi Siria.

Nici Guvernul de la Caracas nu a comentat această informaţie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite