Spania depăşeşte celelalte ţări cu trenuri de mare viteză

Semnal FP. În plină criză economică, Spania îşi extinde reţeaua feroviară de trenuri de mare viteză. Deja se preconizează că anul viitor ea va depăşi Japonia şi Franţa, devenind lider mondial la numărul de km de căi ferate rapide.
Din ce în ce mai mulţi spanioli preferă să călătorească cu trenul în locul avionului în deplasările din interiorul graniţelor. Parcurgerea distanţei de 600 de km dintre Madrid şi Barcelona, care înainte dura patru ore şi jumătate, nu mai durează de la înfiinţarea serviciului rapid Alta Velocidad Espaniola (AVE) decât două ore şi jumătate - informează BBC.
De la Madrid există rute către Malaga şi Sevilla în sud, Barcelona în nord-est şi către Valladolid în nord. În total, 1.835 de km de cale ferată pentru trenuri rapide. Şi sunt în construcţie noi linii la est, spre Valencia şi în nord-vest spre Galicia.
„În prezent transportăm 40.000 de pasageri pe zi. Este un mare succes atât din punct de vedere comercial cât şi în ce priveşte opinia publică, bazat pe orele de călătorie competitive şi pe servicii cel puţin la fel de bune ca cele oferite pe liniile aeriene”, spune Abelardo Carrillo, director al AVE din cadrul companiei naţionale feroviare spaniole Renfe.
Influenţe în exterior
Inspirată de succesul serviciului AVE în Spania, compania feroviară naţională din Marea Britanie intenţionează să construiască la rândul său o line ferată de mare viteză între Londra şi Glasgow, al cărui cost este estimat la 55 de miliarde de dolari.
Şi administraţia Obama a alocat opt miliarde de dolari pentru investiţii în căi ferate pentru trenuri de mare viteză. Iar Kenya proiectează un TGV spre Uganda.
Beneficii şi critici
Potrivit unei estimări a Uniunii internaţionale a căilor ferate (UIC), serviciul AVE produce de şase ori mai puţine emisii de dioxid de carbon pe pasager decât avioanele. Un alt beneficiu al trenurilor rapide este că ele contribuie la dezvoltarea economică a oraşelor care sunt pe ruta lor, unde apar hoteluri noi şi târguri.
Dar există şi critici ai planurilor Renfe de a investi 120 de miliarde de euro în acest sector în următorul deceniu, cu 80% finanţare de la stat şi restul din fonduri europene. Ei se întreabă dacă obiectivul ambiţios de construire a 10.000 de km de cale ferată pentru trenuri de mare viteză până în 2020 este realist în climatul economic actual.
„Spania se află acum în plină criză economică şi avem un deficit public mare. Guvernul trebuie să aloce resursele cu foarte multă grijă şi, în opinia, mea liniile de mare viteză n-ar trebui să fie o prioritate, ci investiţiile în trenurile locale şi regionale”, susţine unul dintre ei.
Pentru detalii şi subiecte adiacente, consultaţi şi:
Der Spiegel : Siemens and Deutsche Bahn Plan US High-Speed Rail Offensive
German engineering giant Siemens and national railway operator Deutsche Bahn are making plans to penetrate the US rail market. They hope to benefit from President Obama's promised $8 billion in investments in the country's high-speed railway infrastructure.





















































