Scandalul lapte praf cu melamină: patru îmbolnăviri în Taiwan
Trei copii şi o femeie suferă de probleme renale în Taiwan după ce au consumat produse lactate din China, a anunţat astăzi, un spital local. Este vorba despre primele cazuri de îmbolnăvire cu această profilaxie de pe insulă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Cele patru victime se deplasau frecvent în China şi cei trei copii, cu vârste cuprinse între doi şi trei ani, erau hrăniţi cu lapte praf chinezesc, a anunţat spitalul naţional al Universităţii din Yang-Ming.
"Spitalul a examinat nouă copii care au băut lapte suspectat de contaminare cu melamină şi s-a adeverit că trei dintre ei prezintă calculi renali", se menţionează într-un comunicat al instituţiei, care adaugă că mama unuia dintre copii prezintă acelaşi simptom.
Noul ministru al sănătăţii din Taiwan, Yeh Ching-chuan, a dat asigurări că insula va întări controlul asupra importurilor de produse lactate chinezeşti.
"Vom utiliza criterii stricte, la fel ca şi Statele Unite ale Americii (SUA) şi Europa pentru a asigura siguranţa alimentară a populaţiei", a adăugat el.
Predecesorul său, Lin Fang-yue, a demisionat ierii din cauza scandalului laptelui praf contaminat cu melamină.
Noi produse retrase în Hong Kong
Pe de altă parte, autorităţile din Japonia şi Hong Kong au anunţat descoperirea de noi cazuri de contaminare cu melamină a unor produse alimentare. În Hong Kong, cinci copii s-au îmbolnăvit după ce au consumat lapte praf contaminat cu melamină.
Melamina, substanţă chimică folosită la fabricarea plasticului, a fost descoperită în Hong Kong în cerealele pentru copii marca Heinz, în prăjiturile de orez şi în biscuiţi.
Guvernul local a dispus retragerea produselor şi ameninţă că va acţiona în instanţă companiile producătoare 'dacă vor exista suficiente dovezi', se menţionează într-un comunicat.
Cele două lanţuri de supermarket-uri din Hong Kong, au anunţat că vor retrage din rafturi biscuiţii marca Lotte, produşi în China, după descoperirea în unele loturi provenind din Macao a unor urme excesive de melamină.
În Japonia, compania agro-aleimentară Marudai Food a anunţat vineri că a detectat prezenţa melaminei într-unul dintre produsele comercializate, care figura însă deja printre mărfurile retrase săptămâna trecută de la vânzare, în mod preventiv.
De asemenea, guvernele regiunilor japoneze au solicitat executivului central să suspende importurile de produse lactate chinezeşti.




















































