„Sabotori” având legături cu țări europene, arestați în Iran. Printre ei, șeful unei agenții de presă

0
Publicat:

Anunțul arestării a 12 persoane acuzate că aparţin unui "grup de sabotori" având legături cu ţări europene a fost făcut de Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran. 

FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Membrii reţelei de "sabotori", "sub conducerea unor agenţi contrarevoluţionari trăind în Germania şi în Ţările de Jos, au încercat să obţină arme şi au intenţionat (...) să desfăşoare activităţi împotriva securităţii naţionale", au declarat Gardienii Revoluţiei din provincia Markazi (centru), într-un comunicat de presă citat de agenţia Tasnim, potrivit Agerpres.

Aceştia "au fost capturaţi", iar "proiectul lor de revolte a eşuat", se menţionează în comunicat, fără a preciza locul şi data arestărilor.

Gardienii Revoluţiei au avertizat totodată împotriva altor "acţiuni teroriste".

Pe de altă parte, radioteleviziunea publică IRIB a anunţat luni seara că directorul adjunct al agenţiei de presă iraniene Fars, apropiată de autorităţi, a fost arestat pentru "falsificarea de ştiri".

Abbas Darvish Tavanger "se află încă în detenţie pentru a se putea afla motivele pentru care a trucat informaţii şi a creat buletine false de informaţii", potrivit IRIB.

Buletinele menţionate sunt unele confidenţiale distribuite anumitor abonaţi, menţionează AFP.

Fars a indicat pe 26 noiembrie pe canalul său de Telegram că accesul unor utilizatori pe site-ul său a fost "perturbat după o complexă operaţiune de piratare şi atac cibernetic".

Atacul informatic a fost revendicat de un grup autodenumit "Black Reward", care a susţinut că a obţinut acces la zeci de documente confidenţiale.

Arestările anunţate survin în contextul în care Iranul este scena unor ample proteste declanşate de moartea, pe 16 septembrie, a Mahsei Amini, o tânără kurdă iraniană de 22 de ani care a decedat după reţinerea ei de către poliţia de moravuri pentru încălcarea codului vestimentar strict al Republicii Islamice, care prevede în special purtarea vălului de către femei.

Autorităţile, care au vorbit de "revolte", acuză în mod regulat Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi occidentali, precum şi grupuri kurde cu sediul în străinătate, că sunt instigatorii acestei mişcări de protest fără precedent.

Peste 300 de oameni au fost ucişi în tulburări, inclusiv zeci de membri ai forţelor de securitate, a declarat săptămâna trecută un general al Gardienilor Revoluţiei. De asemenea, mii de oameni au fost arestaţi.

Duminică, procurorul general iranian a anunţat că poliţia moravurilor, care în principal veghea la respectarea codului vestimentar de către femei, a fost dizolvată, fără a da detalii.

Totuşi, potrivit EFE, poliţia moravurilor nu a fost de fapt dizolvată. Mass-media oficiale au afirmat ulterior că de fapt cuvintele lui Montazeri au fost interpretate greşit şi că acest lucru nu s-a întâmplat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite