Rusia vrea o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Gaza
0Rusia și-a anunțat intenția de convoca o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind situația umanitară din Fâșia Gaza și războiul dintre Israel și Hamas, potrivit AFP, scrie Agerpres.
Federația Rusă a convocat pentru luni o reuniune cu privire la război, dar rezoluția sa pentru încetarea focului a eșuat din cauza opoziției a patru membri ai Consiliului, inclusive a Statelor Unite, care s-au opus și au criticat proiectul pentru că nu menționa și gruparea Hamas.
„Cu siguranţă vom convoca o nouă şedinţă a Consiliului de Securitate. După cum a demonstrat practica, nimeni în afară de noi nu îndrăzneşte să facă acest lucru“, a spus adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski.
El nu a spus când doreşte Rusia, unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, ca o astfel de întâlnire să aibă loc. „În ceea ce priveşte o rezoluţie, nu ştiu când vom face următorul pas de a încerca să adoptăm o rezoluţie“, a adăugat el pe canalul Soloviev Live. Rusia a cerut de mai multe ori negocieri pentru a se pune capăt conflictului.
Preşedintele Vladimir Putin a purtat discuții săptămâna aceasta cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, precum şi cu lideri iranieni şi arabi, cu scopul de a lansa discuţii pentru obținerea păcii.
Peste 1.400 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Israel de către Hamas. În Fâşia Gaza, peste 4.385 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în bombardamentele necontenite efectuate ca represalii de către armata israeliană, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.