Rusia: trei noi sateliţi pentru sistemul Glonass plasaţi pe orbită
Trei noi sateliţi pentru sistemul rus de navigaţie prin satelit Glonass au fost lansaţi ieri de la cosmodromul Baikonur (Kazahstan) şi plasaţi pe orbită, a anunţat un purtător de cuvânt al forţelor spaţiale ruse, trasmite Agerpres.
Un lansator Proton-M transportând aceste aparate a decolat de la Baikonur la 10.43 GMT, a precizat purtătorul de cuvânt, citat de agenţia Interfax.
Aceşti sateliţi având greutatea de 1,4 tone fiecare se vor adăuga celor 17 aparate ale sistemului Glonass deja pe orbită. Durata lor de viaţă este de şapte ani.
Este prevăzut ca Glonass, cu 24 de sateliţi în total, să fie dus la bun sfârşit în 2009.
Faţă de Statele Unite şi GPS al lor, armata rusă a pus la punct sistemul Glonass în anii 1980. Europenii lucrează la rândul lor la un program concurent denumit Galileo, aminteşte AFP



















































