Remaniere guvernamentală la Tokyo pe fondul controversatelor legături dintre unii miniştri şi secta Moon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul nipon Fumio Kishida FOTO EPA-EFE
Premierul nipon Fumio Kishida FOTO EPA-EFE

Premierul nipon Fumio Kishida, a cărui popularitate este în scădere în ultima vreme, a procedat miercuri la o remaniere a guvernului său, schimbându-l inclusiv pe titularul de la Apărare, în contextul în care au ieşit la iveală legături controversate între Biserica Unificării, sau secta Moon, şi unii dintre miniştrii săi după asasinarea fostului premier Shinzo Abe, potrivit Reuters şi AFP.

Shinzo Abe a fost împuşcat mortal la 8 iulie de un bărbat a cărui mamă este membră a acestei biserici, cunoscută pentru căsătoriile în masă şi devoţiunea adepţilor săi, potrivit Agerpres

Potrivit presei, atacatorul le-a mărturisit anchetatorilor că mama sa a donat acestei biserici sume care au ruinat familia şi că este convins că Shinzo Abe a promovat această organizaţie religioasă.

Aceste declaraţii au pus în lumină presupuse legături dintre anumiţi membri ai Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, şi secta Moon.

Kishida, a cărui formaţiune PLD (dreapta naţionalistă) a obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile senatoriale de luna trecută, dispune potenţial de o perioadă de trei ani fără alegeri majore, ceea ce i-ar permite să-şi pună în aplicare programul.

Popularitatea premierului japonez înregistrează însă o scădere puternică, potrivit mai multor sondaje recente, în contextul în care Japonia se confruntă cu o inflaţie galopantă, un val de infectări cu COVID-19 şi tensiuni militare în creştere în regiune, publicul întrebându-se şi despre presupusele legături între responsabili PLD şi secta Moon.

Kishida îşi declarase săptămâna trecută intenţia de a cere tuturor miniştrilor să-şi clarifice eventualele legături cu acest grup religios.

Fratele lui Shinzo Abe, Nobuo Kishi, înlocuit din funcţia de ministru al apărării, oficial din cauza stării de sănătate, a dezvăluit astfel că membrii acestui grup au servit ca voluntari în campaniile sale electorale.

Succesorul lui Kishi este Yasukazu Hamada (66 de ani), care a mai ocupat această funcţie între 2008 şi 2009, în prezent un portofoliu dificil în contextul tensiunilor din jurul Taiwanului, a ameninţării nord-coreene şi a războiului din Ucraina, în timp ce responsabilii PLD s-au pronunţat în favoarea dublării bugetului naţional de apărare la 2% din PIB.

Această remaniere semnifică şi revenirea în guvern - titular la portofoliul Digitalizării - a popularului Taro Kono, fost ministru al apărării şi al afacerilor externe şi rivalul ghinionist al lui Kishida la conducerea PLD în septembrie anul trecut.

Sanae Takaichi, un apropiat al lui Shinzo Abe, cunoscut pentru poziţiile sale ultranaţionaliste, a fost numită la conducerea Ministerului pentru Securitatea Economică.

Katsunobu Kato, care a condus anterior Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Afacerilor Sociale, revine în acest post.

Din vechiul guvern, Kishida i-a păstrat pe şeful diplomaţiei, Yoshimasa Hayashi, pe ministrul de finanţe Shunichi Suzuki şi pe secretarul general al guvernului Hirokazu Matsuno, notează AFP.

Această remaniere, prevăzută iniţial pentru luna septembrie, intervine în timp ce sprijinul pentru guvernul Kishida a scăzut la cel mai redus nivel de la preluarea mandatului în octombrie anul trecut.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite