Regimul al-Assad a comis „fără îndoială“ atacul chimic din 21 august, susţine Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele sirian Bashar al-Assad FOTO Reuters
Preşedintele sirian Bashar al-Assad FOTO Reuters

Oficialii de la Casa Albă au declarat, marţi, că atacul chimic de la 21 august, de lângă Damasc, este „fără îndoială“ opera regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

„Regimul sirian este responsabil de folosirea unor arme chimice pe 21 august, lângă Damasc, acest lucru nu ridică nicio îndoială oricui reflectează logic“, a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama.

Totodată, Carney a subliniat că SUA trebuie să ia atitudine în faţa utilizării de arme chimice, adăugând că nu vor permite „o astfel de violare a normelor internaţionale“.

Pe de altă parte, el a ţinut să precizeze că opţiunile SUA privind Siria „nu se limitează la folosirea forţei“, deşi a admis că o lipsă de reacţie ar însemna „o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite“.

În atacul de la 21 august, din suburbiile Damascului, au fost ucise peste două sute de persoane. Activiştii sirieni au acuzat forţele de securitate ale preşedintelui al-Assad de lansarea atacului chimic cu gaz paralizant.

La acea dată, o asistentă de la centrul medical Douma Emergency a declarat că, în urma atacului, au pierit 213 persoane.

„Multe dintre victime sunt femei şi copii. Supravieţuitorii au venit cu simptome de pupile dilatate, spume la gură. Medicii spun că acestea sunt simptomele tipice ale victimelor atacurilor cu gaz chimic paralizant“, a explicat asistenta.

Pe de altă parte, surse guvernamentale au infirmat ulterior implicarea regimului în atacul din Damasc.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite