Raul Castro, în vizită la Hugo Chavez | adevarul.ro

Raul Castro, în vizită la Hugo Chavez

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Cubei, Raul Castro, şi-a început ieri prima vizită oficială peste hotare - în Venezuela - de când a preluat şefia statului cubanez de la fratele său, Fidel Castro, informează AP, potrivit Agerpres.

Castro a fost îmbrăţişat călduros la coborârea din avion pe aeroportul din Caracas de preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, înainte de a trece în revistă garda de onoare formată din puşcaşi marini în uniforme albe.

Venezuela furnizează zilnic 90.000 de barili de petrol Cubei în regim preferenţial şi s-a angajat să majoreze această cantitate până în anul 2013 la 150.000 de barili/zi. De asemenea, Venezuela investeşte 83 de milioane de dolari /62 de milioane de euro/ pentru modernizarea unei vechi rafinării în Cuba , datând din epoca prieteniei cubanezo-sovietice.

La rândul său, Cuba a trimis 30.000 de medici, asistente medicale, antrenori sportivi şi ingineri agronomi în Venezuela.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite