Puterea Statelor Unite este ameninţată, consideră Condoleezza Rice şi Henry Kissinger

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru foşti secretari de Stat americani, printre care Henry Kissinger şi Condoleezza Rice, au avertizat joi că dificultăţile economiei americane ameninţă puterea şi influenţa Statelor Unite în lume, transmite AFP.

Declarându-şi sprijinul pentru candidatul republican la alegerile prezidenţiale, Mitt Romney, Condoleezza Rice, Henry Kissinger, George Schultz şi James Baker afirmă în Washington Times că "pentru pacea şi prosperitatea globală, conducerea americană este crucială".

"Nu putem să fim puternici din punct de vedere militar, politic şi diplomatic dacă nu suntem şi din punct de vedere economic", scriu foştii şefi ai diplomaţiei americane, care au lucrat în ultimii 40 de ani sub conducerea preşedinţilor republicani Richard Nixon, Gerald Ford, Ronald Reagan, George Bush şi George W. Bush.

Fără să-l nominalizeze pe preşedintele Obama, dar legat de criticile republicane privind bilanţul economic al democraţilor, cei patru foşti oficiali denunţă o creştere economică "anemică", aceasta slăbind în ultimii ani influenţa SUA în lume şi afectând "încrederea prietenilor şi aliaţilor" Statelor Unite.

În cazul în care economia continuă să stagneze, predicţiile privind "o putere americană la timpul trecut s-ar putea adeveri", au avertizat aceştia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite