Propagandă Stat Islamic: luptători kurzi plimbaţi pe străzi, în cuşti
0
Statul Islamic a dat publicităţii un nou film de propagandă în care apar luptători kurzi (peshmerga) plimbaţi pe străzile din Irak în cuşti şi îmbrăcaţi în costume portocalii.
Autenticitatea filmului dat publicităţii de Statul Islamic nu a putut fi verificată. În video apar cel puţin 21 de bărbaţi în costume portocalii (deşi în imaginile puternic editate acestea au altă culoare) aflaţi în cuşti care sunt cărate de camionete, notează CNN.
Un bărbat care are un microfon cu logo-ul Statului Islamic intervievează unii dintre prizonieri, care spun că sunt luptători peshmerga. Mulţi dintre soldaţii kurzi declară că sunt din Kirkuk. Prizonierii solicită camarazilor lor să renunţe la lupta împotriva Statului Islamic.
În film apar şi biografii ale fiecărui prizonier. Unul dintre captivi este descris ca fiind ofiţer în armata irakiană. Filmul care este foarte editat include şi imagini din decapitările creştinilor egipteni care au avut loc în Libia.
Nu este clar ce au păţit luptătorii kurzi din video, însă ultimele scene îi arată încă în viaţă. „Le transmitem peshmerga să-şi lase slujbele sau soarta lor va fi aceeaşi cu a acestor oameni, fie în cuşcă, fie sub pământ“, ameninţă un terorist în kurdă.
Peshmerga sunt forţele armate care protejează Kurdistanul, o regiune semi-autonomă din nordul Irakului. Luptătorii s-au opus regimului lui Saddam Hussein şi au susţinut Statele Unite ale Americii în operaţiunea lor de eliberare a Irakului.
În ultimele luni, peshmerga s-au luptat cu teroriştii Statului Islamic care încearcă să stabilească un califat de-a lungul Irakului şi Siriei, conchide CNN.