Prințesa Yuriko a murit la 101 ani, fiind cel mai vârstnic membru al Casei Imperiale din Japonia. Mai sunt în viaţă doar 16 descendenţi
0Prințesa japoneză Yuriko, soția fratelui împăratului Hirohito din timpul războiului și cel mai în vârstă membru al familiei imperiale, a murit vineri, la vârsta de 101 ani.
Prinţesa, care era cel mai în vârstă membru al familiei imperiale a murit vineri la un spital din Tokyo, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat, potrivit Agenției Casei Imperiale, care a anunţat decesul acesteia.
Născută în anul 1923 într-o familie de aristrocraţi, Yuriko s-a căsătorit la vârsta de 18 ani, cu doar câteva luni înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, cu Takahito, prințul Mikasa, al patrulea fiu al împăratului Taishō și al împărătesei Teimei. Acesta a fost fratele mai mic al lui Hirohito și unchiul actualului împărat Naruhito, scrie CNN.
Deşi a fost prinţesă, viaţa ei nu a fost deloc ca în poveşti. Într-un interviu, ea a povestit că a locuit într-un adăpost împreună cu soțul ei și cu fetița lor, după ce reședința lor a fost incendiată în timpul bombardamentelor americane asupra orașului Tokyo, în ultimele luni ale războiului, în 1945.
Prinţesa Yuriko a avut cinci copii cu Takahito Mikasa: prințesa Yakuso, prințul Tomohito, prințesa Yoshihito, prințul Katsura, prințesa Masako și prințul Norihito, de ocupaţia cărora s-a cupat, sprijinind în acelaşi timp cercetările soţului său în istoria Orientului Apropiat Antic, îndeplinindu-și îndatoririle oficiale și luând parte la activități filantropice. I-a supraviețuit soțului și tuturor celor trei fii.
Moartea sa reduce numărul membrilor familiei imperiale a Japoniei, care se diminuează rapid, la 16 persoane, dintre care patru bărbați, țara confruntându-se cu dilema menținerii familiei regale, în timp ce conservatorii din partidul de guvernământ insistă asupra menținerii succesiunii exclusiv masculine.
Legea Casei Imperiale din 1947, care păstrează în mare măsură valorile familiale conservatoare de dinainte de război, le permite numai bărbaților să urce pe tron și le obligă femeile din familia regală care se căsătoresc cu oameni de rând să își piardă statutul regal.
Cel mai tânăr membru masculin al familiei imperiale, prințul Hisahito - nepotul împăratului Naruhito - este în prezent ultimul moștenitor direct, ceea ce reprezintă o problemă majoră pentru un sistem care nu permite împărătesele. Guvernul dezbate modalitatea de a menține stabilitatea succesiunii fără a se baza pe femei.
Prinţesa Yuriko a avut parte sănătate până la 100 de ani, înainte de a suferi un accident vascular cerebral și o pneumonie în martie. Îi plăcea să facă exerciții fizice dimineața, în timp ce urmărea un program zilnic de fitness la televizor, a dezvăluit Agenția Casei Imperiale. De asemenea, ea a continuat să citească mai multe ziare și reviste și îi plăcea să urmărească știri și baseball la televizor. În zilele însorite, stătea în grădina palatului sau era plimbată în scaunul ei cu rotile.