Preşedintele Iranului, în ofensivă de imagine
0Controversatul lider de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad, s-a prezentat presei drept un soţ harnic şi priceput Demonizat de presa occidentală pentru dezvoltarea programului nuclear,
Controversatul lider de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad, s-a prezentat presei drept un soţ harnic şi priceput
Demonizat de presa occidentală pentru dezvoltarea programului nuclear, preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, le-a dezvăluit ziariştilor şi o latură mai puţin cunoscută a personalităţii sale.
Liderul ultraconservator de la Teheran a povestit că este un bucătar priceput, care pregăteşte mâncăruri delicioase. El a afirmat că, de la preluarea funcţiei de preşedinte, nu poate petrece mai mult timp acasă.
Într-un interviu acordat televiziunii iraniene destinat să prezinte latura sa personală, Ahmadinejad nu a menţionat disputele Iranului cu Vestul, prezentându-se în schimb drept un soţ harnic care munceşte până târziu în noapte.
"Înainte să devin preşedinte, obişnuiam să fac cumpărăturile. Acum ajut uneori în bucătărie şi ştiu să pregătesc toate mâncărurile iraniene", a declarat Ahmadinejad. Rugat să ofere mai multe detalii, preşedintele Iranului a continuat în stilul său caracteristic.
"Bineînţeles, tot ce gătesc este delicios, întrebaţi pe oricine a avut ocazia să mănânce! Ştiu să fac toate supele şi tocanele iraniene", a spus el. Ahmadinejad a mai povestit că se duce adesea la birou la ora 05.30 şi că uneori nu pleacă acasă decât după miezul nopţii. "Obişnuiam să-mi vizitez des rudele, dar acum nu prea mai reuşesc. Îi văd doar când sunt toţi în acelaşi loc, dar îmi vizitez în mod regulat mama şi, când mă duc la ea, ceilalţi vin să mă vadă", a explicat liderul de la Teheran.
Familia, apărată de ziarişti
Deşi a provocat controverse pe scena internaţională cu numeroase declaraţii belicoase la adresa Israelului, Ahmadinejad a ţinut să-şi cultive imaginea unui om simplu şi prietenos.
Aflat în permanenţă pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, liderul de la Teheran îşi ţine familia departe de ochii presei. Soţia şi cei trei copii ai preşedintelui iranian apar foarte rar în public.
Viaţa preşedintelui iranian, subiect de film american
Deşi se află pe "lista neagră" a guvernului de la Washington, Mahmoud Ahmadinejad a stârnit interesul regizorilor americani. Iar liderul de la Teheran nu a rămas insensibil la atenţia acordată de numele mari de la Hollywood.
Mahmoud Ahmadinejad a declarat că nu se opune, în principiu, ca regizorul Oliver Stone să realizeze o peliculă despre viaţa sa. Regizorul american Oliver Stone, care a mai realizat filme despre foştii preşedinţi americani John F. Kennedy şi Richard Nixon, a anunţat recent că vrea să producă o peliculă despre Ahmadinejad, un critic fervent al politicii americane din Orientul Mijlociu.
"Nu am nicio obiecţie, în general, dar trebuie să îmi spună care este contexul", a spus preşedintele iranian, întrebat la o conferinţă de presă ce părere are despre proiect. Stone a realizat numeroase filme despre frustrările generaţiei care a luptat în războiul din Irak, iar în luna mai a făcut apel la retragerea trupelor americane din regiune, părere împărtăşită şi de Ahmadinejad.
Fiul unui fierar, Ahmadinejad a devenit primarul Teheranului şi preşedintele Iranului după ce a pledat pentru mai buna gestionare a rezervelor de petrol ale ţării.























































